Fotbal: Juniorii A de la Gloria, calificați la turneul semifinal!

După ce a terminat pe primul loc în seria a 8-a a Campionatului Național al juniorilor A și s-a calificat în play-off, juniorii A ai Gloriei, pregătiți de Adrian și Bogdan Florea, au reușit să se califice la turneul semifinal al competiției, după victoria obținută la Oradea.

Cu 3 victorii: 3-1 cu Unirea Alba Iulia, 1-0 cu LPS Bihor Oradea pe teren propriu, 2-1 la LPS Bihor, o remiză, 1-1 la Unirea Alba Iulia și o înfrângere, 2-6 la Universitatea Cluj, bistrițenii au obținut calificarea în primele opt echipe din țară, înaintea returului cu Universitatea Cluj.

Adrian Florea, antrenor:” Am obținut o calificare meritată, după jocul de la Oradea, care a fost un joc hotărâtor pentru ambele echipe. Jocul a fost unul de mare luptă, viu disputat, am avut și puțină șansă că am dat primul gol, după care totul a fost mai ușor pentru noi. Ne-am îndeplinit și cel de-al doilea obiectiv pe care ni l-am propus și ne-am calificat în primele opt echipe din țară. E o performanță bună pentru clubul nostru, urmează turneul semifinal, unde vom întâlni cele mai bune echipe din țară și unde orice este posibil”.

Sportulbistrițean.ro

 | 492 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *