Fotbal, juniori B: în suferință la finalizare: Gloria – Grup Școlar Lucian Blaga Reghin 1-1 (1-1)

Jocul juniorilor B din prima etapă a campionatului a fost unul mai slab din punct de vedere al calității, dar a fost unul mult mai plăcut ochiului spectatorului, ambele echipe încercând, atât cât le-au permis calitățile individuale ale jucătorilor, să înceapă jocul prin faza de construcție.

Jocul a fost dominat în general de gazde, care au suferit însă la finalizare, lipsa de experiență spunându-și cuvântul în unele situații bune de a marca. În minutul 7 Bumbu primește o minge la marginea careului, intră în careu dar șutul acestuia lovește bara, peste 3 minute oaspeții trimit o minge în careu dintr-o lovitură liberă, Constantin respinge slab și din marginea careului oaspeții trimit mingea în poartă. După trei șuturi trimise pelângă poartă de Lup, Mihăilă și Constantin, gazdele egalează în minutul 25 când Miron înscrie din interiorul careului la o minge deviată de un fundaș advers la un șut a lui Constantin, stabilind scorul primei reprize.

După pauză Bumbu reușește o acțiune personală pe stânga intră în careu dar finalizează slab, pentru ca tot Bumbu să reia imprecis cu capu din 6 metri la o centrare a lui Lup în minutul 50. În minutul 53 oaspeți pot da lovitura dar Trif intervine salvator în fața unui jucător advers scăpat singur în careu, pentru ca trei minute mai târziu Hales scăpat singur în careu să tragă în portar. Ultimele 10 minute gazdele forțează victoria dar Bumbu în minutul 70 cap din careu pe lângă, Hasnăș în minutele 72 cu un șut și 75 cu o lovitură de cap, Coți în minutul 76 șut respins de portar în bară și Ceușan cap din șase metri peste nu reușesc să marcheze, astfel că bistrițenii încep campionatul cu un semieșec într-un joc pe care l-au dominat.

Lotul folosit de antrenorii Eugen Voica și Dorel Zegrean: Trif, Mihăilă, Hasnăș, Coți, Cerceja, Lup, Ceușan, Constantin, Miron, Bumbu, Trișcă. Au mai jucat Hales, Chiorean 

Eugen Voica, antrenor:”A fost pe care noi l-am dominat de la cap la coadă, păcat că ratările ne-au privat de obținerea unei victorii pe care o meritam”

Leon Buhai

MAI MULTE POZE PE PAGINA NOASTRÄ‚ DE FACEBOOK






 | 592 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *