Fotbal, Juniori B: Ambiție și determinare la oaspeți, greșeli personale la gazde: Gloria ”“ LPS 2-3 (0-1)

Sâmbătă s-a dat startul ediției 2014-2015 a Campionatului Național al juniorilor A și B, competiție la care participă, în seria a 6-a, alături de  încă 12 echipe  Gloria Progresul și LPS Bistrița. Cele două grupări s-au întâlnit în prima etapă pe terenul Gloria 2, Gloria impunându-se clar la juniori A, într-un joc fără istoric, în timp ce la juniori B, victoria a revenit, la limită, oaspeților într-un joc de mare luptă fără mari realizări tehnico-tactice.

Partida juniorilor B, între Gloria, pregătită de Dinu Vlad și Gabi Cârstea și LPS, pregătită de Sergiu Gabor și Sergiu Mândrean a fost una de mare luptă și angajament fizic, ambele echipe temându-se parcă prea mult una de cealaltă, frică datorată și faptului că în pregătiri cele două echipe au jucat două amicaluri în care și-au impărțit frățește victoriile. Jocul propriu zis a suferit destul de mult la capitolul spectacol, cele două echipe abuzând prea mult pe veșnic previzibila minge lungă, doar acțiunile lui Hordoan amintindu-ne că ne aflăm la un joc de fotbal.

Gloria a arătat destul de fragilă în zona fundașilor centrali, bazându-se prea mult pe inspirația și valoarea lui Hordoan și Bumbu, dar primul a fost anihilat aproape complet de Georgiță, iar al doilea i-a exasperat pe toți cu ratările, în timp ce LPS-ul a stat bine la cutie, s-a agățat de orice minge, a rupt bine jocul ori de câte ori a fost nevoie și a profitat din plin de greșelile personale ale adversarilor. Jocul începe în forță și în primele 10 minute Hordoan de la Gazde și Chirlejan de la LPS, scăpați singur spre poartă sunt blocați de portarii Boca și Șarkani. Jocul este unul echilibrat la mijlocul terenului, dar în minutul 32 Chirlejan îi fură o minge lui Roman, centrează în gura porții de unde B. Rus o trimite în poartă deschizând scorul. Prima repriză se încheie cu o bară a aceluiași Chirlejan scăpat pe dreapta.

Repriza a doua începe cu o bâlbâială în careul gazdelor, după care Bumbu scapă singur cu portarul dar trimite pe lângă în minutul 45, pentru ca două minute mai târziu Szekely să marcheze din care pentru 0-2 la o respingere greșită a fundașilor gazdelor. Peste alte trei minute Hordoan ia o acțiune personală și de la 20 metri marchează pentru 1-2. Gazdele au șansa egalării dar S. Rus cu capul din 6 metrii și Bumbu de două ori singur cu portarul nu reușesc să marcheze. Cum în fotbal ocaziile se răzbună, oaspeții marchează în minutul 75,  la o nouă respingere greșită a gazdelor mingea ajunge în marginea careului la T. Rus care o trimite cu stângul în vinclul porții lui Șarkani, golul marcat în ultimul minut de joc de Vărărean din penalty având darul de a stabili doar scorul final.

Gloria: Șarkani,  Serețan, Cifor, Rus, Roman, Rebus, Vărărean, Hordoan, Hales, Constantin,  Bumbu. Au mai jucat: Petri, Drăgan, Slăvoacă.

LPS: Boca, Petruț-Pop, T. Rus, Șoimușan, Lokotoș, Chirlejan, Georgiță, Candale, B. Rus, Ani, Szekely. Au mai jucat: Corceac, L.Mircea, Petrovan, Precup.

Sportulbistritean.ro






 | 626 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *