Echipele bistrițene de fotbal și handbal ce poartă amândouă numele Gloriei vor juca meciuri interesante în această rundă.
Astăzi, vineri, Gloria va întâlni Sănătatea Cluj de la ora 17.00, pe stadionul Jean Pădureanu, în etapa a 23-a din Liga a treia la fotbal. Jucătorii lui Dan Matei vin după o victorie în intermediară, 2-1 la Reghin, și întânesc o echipă tare a campionatului, aflată în acest moment pe locul 4.
Intrarea la meci este liberă, accesul fiind permis doar la tribuna 1.
Duminică, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă, Gloria întâlnește Zalăul lui Tadici, în etapa a 22-a din Liga Florilor. Ar putea fi o revanșă după înfrângerea din Cupa României, dar și o victorie necesară pentru un final de sezon incendiar, în care echipa bistrițeană poate obține o performanță istorică, locul 3.
Mai sunt bilete pentru această întâlnire și le poți lua de pe net (Vezi AICI) sau de la casa de bilete din incinta Sălii Polivalente, care va funcționa vineri între orele 17.00 și 18.30, sâmbătă între orele 11.00 și 12.00 iar duminică (în ziua partidei) între orele 16.00 și 17.00.
Ultimele comentarii