Fotbal: Gloria pierde la limită jocul de la Jucu: Unirea ”“ Gloria 2-1, în etapa a 19-a, liga a 3-a

Etapa a 19-a Campionatului ligii a 3-a, seria a 5-a, a  programat vineri de la ora 17,00, pe terenul din Jucu, întâlnirea dintre  Unirea din localitate, echipă clasată pe locul 9 după disputarea a 18 etape și Gloria Progresul, bistrițenii ocupând locul 10, cu un punct mai puțin decât adversarii.

O primă repriză foarte echilibrată, cu un ritm de joc bun, un joc de mare angajament fizic între cele două careuri de 16 metri, fără mari ocazii de gol. Bistrițenii au deschis repede scorul, în minutul 8 sîplăcan execută un corner de pe stânga, mingea respinsă de fundașii gazdelor ajunge tot la același Sîplăcan care retrimite în marginea careului de 6 metri, de unde Sighiartău o trimite cu latul în poartă. Până la pauză se joacă pe contre, bistrițenii se apără bine, reușind să destrame orice atac al gazdelor ieșind periculos pe contre, la o astfel de contră Sighiartău trimițind cu capul peste poartă, de la  zece metri, o centrare venită de la Florin Alexandru, în minutul 41.

După pauză, odată cu ieșirea de pe teren a lui Jarda, angrenajul bistrițenilor n-a mai funcționat ca în prima repriză și gazdele au reușit să întoarcă rezultatul după două goluri marcate într-un interval de numai 8 minute. În minutul 63 Sighiartău comite un fault în propriul careu și gazdele egalează dintr-un penalty acordat prea ușor de centralul partidei, iar opt minute mai târziu gazdele să marcheze golul victoriei.

Gloria: Pop, Dobrea, Homei, Fizeșan, Sîplăcan, F. Alexandru, Jarda, Țegle, Akari, Rogozan, Sighiartău. Au mai jucat: Țigorean și Biță.

Sportulbistritean.ro






 | 522 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *