Fotbal: Gloria, egalată în prelungiri! Ultimul meci din 2024, ratat pe jumătate!

Gloria a încheiat anul pe prima poziție în seria a 7-a din Liga a treia, la două puncte în fața celor două adversare din Alba Iulia.

Însă ultima impresie din acest an nu a fost pe măsura așteptărilor. Echipa lui Cristi Pustai s-a împiedicat acasă în fața Unirii Alba Iulia, fiind egalată în prelungirile unei partide în care a condus de două ori pe tabelă.

Pe un teren greu, moale, bistrițenii au jucat cu multă determinare însă au făcut greșeli copilărești mai ales în apărare, greșeli care i-au costat două puncte în clasamentul dinaintea ultimelor 3 etape.

Vali Alexandru a deschis scorul în minutul 7, cu capul, după o centrare excelentă a lui Covaci, de pe partea dreaptă. Oaspeții au egalat 6 minute mai târziu, când albanezul Marku a fost depășit ușor în apărare și Ardeiu a pus latul la o minge centrată pe jos de pe partea stângă.

Gloria a preluat din nou conducerea pe tabelă în minutul 62, când Vali Alexandru a executat foarte bine o lovitură liberă de la 30 de metri, mingea a lovit bara și a ricoșat la Forisz care a marcat simplu pentru 2-1.

Meciul se îndrepta spre o victorie clară a bistrițenilor, care puteau face 3-1 în finalul timpului regulamentar dacă Tavares era mai atent la o acțiune de unu la unu cu portarul.

Însă cei care au încheiat bucuroși acest meci au fost oaspeții, egalând în primul minut de prelungiri. O neatenție colectivă la o fază prelungită de atac, o centrare de pe dreapta și un marcaj prost al aceluiași Marku și Albert Voinea închis tabela la 2-2.

Cu 10 victorii, 4 egaluri și o singură înfrângere, Gloria a arătat până acum că e prima candidată favorită la promovare din această serie. Însă mai are nevoie de câteva transferuri, în special în apărare, pentru mai multă liniște înaintea meciurilor de baraj.

Gloria: Avram, Foriș, Benga, Tonini, Buciuc, Covaci, Llullaku, Marku, Mitran, Chindriș, V. Alexandru. Au mai intrat: Chiorean și Tavarez.

Adrian Linca

foto: facebook CS Gloria

 | 788 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

2 Comments

  1. La mijloc e problema, jucam cu doar doi mijlocasi care nu fac fata. Jucam mult cu minge lunga pe varfuri, fundasii sunt nevoiti sa trimita direct pe varfuri. Cand au incercat mai multe pase s-a pierdut mingea si au iesit ocazii pentru oaspeti. E adevarat ca jocul e mai bun decat in perioada Falub (jucatori mai valorosi), dar tinand cont ca n-am batut pe niciuna dintre pretendentele la play-off, putem spune ca promovarea in liga 2 e inca foarte departe.

    Post a Reply
  2. Joc bun, altceva decât în era Falub. Bravo echipă.Sarbatori fericite.

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *