Vineri, pe Bârgău Arena a debutat prima ediție a cupei Heniu, competiție organizată cu ocazia zilelor comunei Prundu Bârgăului, competiție la care participă echipele Olimpia 2 Cluj, Oțelul Galați, Navobi Iași din liga 1 feminină și Heniu Prundu Bârgăului din superliga feminină.
În primul joc al competiției Olimpia 2 Cluj a dispus cu scorul de 5-2 de Navobi Iași, pentru ca în jocul doi să se întâlnească Heniu Prundu Bârgăului și Oțelul Galați. Gazdele își doreau victoria pentru a se califica în finala competiției, dar și pentru a-și lua revanșa după înfrângerea suferită acum două săptămâni în fața moldovencelor în amicalul de la Borsec. și de această dată victoria a revenit tot jucătoarelor de la Oțelul, cu scorul de 4-2 (2-1).
Bârgăuancele au deschis repede scorul, în minutul 5 Ioana Stroia așezând mingea în vinclul porții moldovencelor cu un șut de la 30 metri, moldovencele reușind să egaleze în minutul 30 dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, iar în minutul 42 tot moldovencele să înscrie cu capul după o lovitură de colț. După pauză moldovencele duc scorul la 4-1, după un gol din acțiune și unul din lovitură liberă de la 20 metri, pentru ca pe final Ioana Stroie să mai prindă o torpilă de la 30 metri și să stabilească scorul final.
Lotul folosit de Heniu: Mirela Abălașei, Ana Maria Roșu, Cristina Pop, Elena Mirică, Katalin Filler, Lavinia Coman, Loredana Cosma, Ioana Stroia, Adina Rognean, Andreea Lauruc, Andreea Ceaușu. Au mai jucat: Lenuța Șteff, Amalia Boca, Denisa Granci, Dana Răzvanță.
Sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii