Cu 3 moldovence de lot național aduse în această iarnă, echipa din Prundu Bârgăului arată altfel decât în turul Superligii. În prima etapă din acest an, jucătoarele antrenate de Călin Svoboda au bătut la Timișoara, în fața unei echipe neînvinse acasă, cu doar două eșecuri în acest campionat.
În minutul 11, Anastasia Toma a avut o ocazie mare la poarta feroviarelor, iar un minut mai târziu, ea a marcat cu capul, în urma unui corner. Egalarea a venit peste opt minute, după un penalty scos de Larisa Sîrbovan, la o ciocnire cu portarul Zatujevscaia. Sas a tras de la punctul cu var pentru 1-1, dar peste cinci minute, oaspetele au înscris prin Roxana Dinescu, cu un șut din careu, după cum relatează siteul tmsport.ro
În minutul 58, Ionela Voica a avut o ratare mare, și a trimis mingea pe lângă poartă. Peste 11 minute, Claudia Chiper a avut o ocazie mare în contul echipei din Prundu Bârgăului, iar finalul a a adus mai multe situații de gol ale bistrițencelor, chiar dacă cele care aveau nevoie de gol erau feroviarele. În cele din urmă, în minutul 85, Chiper a marcat după ce a învins-o din nou pe Durlă, iar Heniu a reușit a treia victorie din acest sezon.
CFR Timișoara: Durlă, Șuveț, Ion, Bistrian, Obrad, Ababei, Molnar, I. Voica, M. Voica, Sas, Sîrbovan. Au mai intrat: Biriș, Scurtu, Ienovan, Grigore
Heniu Prundu Bârgăului: Zatujevscaia, Toma, Filler, Arnăutu, Ștef, Zahan, Lovenberger, Chiperi, Prisăcari, Pop, Dinescu. Au mai intrat: Văman, Purcil, Samopa
Superligă, etapa a 11-a
Navobi Iași – Femina Odorhei 5-2
Real Craiova – Independența Baia Mare 3-2
CS Târgoviște – ASA 1-1
Olimpia Cluj – Fair Play București 5-0
CFR Timișoara – Heniu Prundu Bârgăului 1-3
|
1. |
Olimpia Cluj |
10 |
10 |
0 |
0 |
86-3 |
30 |
|
2. |
CFR Timișoara |
10 |
7 |
1 |
2 |
41-21 |
22 |
|
3. |
ASA |
10 |
6 |
1 |
3 |
43-15 |
19 |
|
4. |
Real Craiova |
11 |
6 |
0 |
5 |
23-35 |
18 |
|
5. |
Navobi Iași |
10 |
5 |
2 |
3 |
30-17 |
17 |
|
6. |
CSS Târgoviște |
11 |
4 |
2 |
5 |
21-32 |
14 |
|
7. |
Heniu PB |
10 |
3 |
0 |
7 |
20-37 |
9 |
|
8. |
Fair Play |
11 |
3 |
0 |
8 |
22-62 |
9 |
|
9. |
Vasas Odorhei |
10 |
2 |
1 |
7 |
11-40 |
7 |
|
10. |
Independența |
11 |
2 |
1 |
8 |
11-46 |
7 |
Etapa următoare:
Heniu Prundu Bârgăului – Navobi Iași (25 martie, ora 11.00)
Odorhei – Târgoviște
ASA – Craiova
Baia Mare – Olimpia
Fair Play – CFR






Ultimele comentarii