După o binemeritată vacanță fetele de la Heniu Prundu Bârgăului și-au reluat, luni 19 ianuarie, pregătirile pentru sezonul de primăvară al campionatului ligii naționale feminine de fotbal. Deși au terminat sezonul de toamnă pe locul 4, bârgăuancele vor începe sezonul de primăvară de pe locul 3, deoarece CFR Timișoara a fost depunctată în urma neachitării unei datorii față de Ioana Stroia, jucătoarea celor de la Heniu.
Bărgăuancele se vor pregăti la Prundu Bârgăului până la finele lunii ianuarie, când au programat și primul amical la Tg. Mureș cu ASA, după care în perioada 2-9 februarie vor intra în cantonament într-o locație de pe valea Bârgăului.
În ceea ce privește lotul care a început pregătirile, staff-ul tehnic format din Dan Dosan, Călin Svoboda și George Ruscău jr.se bazează pe jucătoarelor care au făcut parte din lot la care s-au adăugat la pregătiri câteva noutăți, care vor fi prezentate săptămâna viitoare într-o conferință de presă pe care conducerea tehnică și administrativă a bârgăuancelor o vor organiza la Bistrița.
Obiectivul fetelor de la Heniu este accederea în play-off și ocuparea locului 3 la finalul campionatului, precum și un parcurs cât mai bun în actuala ediție a Cupei României.
Sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii