Pentru ACS Transilvania Bistrița se poate spune că a fost un sezon competițional reușit, dacă ținem cont de obiectivele stabilite în vara anului trecut.
În cadrul clubului activează în prezent 60 de jucători, repartizați la patru categorii de vârstă: 2006/2007, 2008, 2009, iar din luna septembrie am început formarea grupei 2010/2011.
Echipele ACS Transilvania Bistrița au participat la competiții oficiale și amicale, în țară și străinătate, unde prin evoluția lor au demonstrat un real progres. Câștigând turnee sau clasându-se pe podium la competițiile unde au participat echipe de valoare.
Premile individuale obținute la toate categoriile de vârstă, câștigarea etapelor județene și calificarea la etapele superioare(juniori E -2006, Memorialul Gheorghe Ene- 2008) demonstrază progresul echipelor antrenate de Constantin Sava, coordonatorul Horațiu Pârțiu și Cristian Spătăreanu, cu toate că există mai mulți factori negativi precum, aria de selecție, infrastructura, dar și lipsa de calitate a competițiilor județene, în comparație cu celelalte județe din regiunea noastră.
Cu toate acestea, progresul se datorează calitătii jucătorilor, profesionalismului în selecție și pregătire și posibilitatea fiecărui copil de a se pregăti și evolua indiferent de starea socială a familiei, oferindu-le condiții bune de pregătire, echipamente de joc și antrenament, deplasări și turnee, materiale și altele, lucru datorat sponsorului (TRANSILVANIA BROKER), care asigură gratuitate pentru toți copii.
În luna iunie grupa 2006 (U11) a participat în compania unor cluburi selecte, Steaua Roșie Belgrad, Dinamo Zagreb, Haiduc Split, Stum Gratz și multe academii de fotbal din Croația, Serbia, Ungaria, Slovenia, Macedonia, Bosnia dar și la Alpas Cup, în Croația-Zagreb (40 echipe finaliste și peste 90 de echipe în tururile preliminare), având evoluții meritorii.
Sunt grupe competitive, dar selecția pentru completarea grupelor (2006-2007,2008,2009,2010-2011) continuă.
Se speră ca structura sistemul competițional propus de FRF să rămană neschimbată și din acest sezon să se poată participa în Interliga Naționala de copii și juniori, unde se va juca bilunar, cu echipele cele mai valoroase din regiunea de nord-vest a tării, la 4 categorii de vârstă(2008-09-10 și 11).
Dar pană atunci se va organiaza ediția a-IV-a a Cupei Lucian Sânmărtean (11-13.08.2017) și bistrițenii vor participa cu grupa 2008 la Viitorul Cup –ediția XI la Zalău(22-24.08.17), cu grupa 2006 la E-on Cup – Tg.-Mureș(21-24.08.17), urmând să se perfecteze jocuri de verificare și turnee, pentru toate echipele clubului după cum declară coordonatorul Horațiu Pârțiu.
Ultimele comentarii