Fotbal, copii 10 ani: LPS din nou pe podium! Locul 3 la Cupa Municipiului Suceava!

Timp de trei zile, din 20 până în 22 iunie, municipiul Suceava a găzduit un turneu internațional de fotbal pentru copii, dotat cu Cupa Municipiului Suceava. Organizată impecabil decătre Asociația Județeană de Fotbal și Primăria Municipiului Suceava, competiția a adunat la start 34 echipe din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Bistrița-Năsăud și Republica Moldova, împărțite pe 4 categorii de vârstă.

Printre participantele la această competiție s-a aflat și LPS Bistrița, pregătită de Leon Buhai, bistrițenii jucând, alături de încă 9 echipe, în cadrul categoriei copiilor născuți în anul 2004.

Deși accidentările și ghinioanele s-au ținut scai de trupa lui Buhai, bistrițenii au avut o evoluție apreciată de cei prezenți la competiție, evoluție ce le-a adus în final locul trei în clasament.

Cu trei victorii în fața echipelor EDU Sport Iași, Dorna Vatra Dornei, LPS Suceava și o înfrângere în fața celor de la Luceafărul Suceava, în grupe, bistrițenii au pierdut în semifinale în fața celor de la Sporting Suceava, câștigând finala mică în fața celor de la Nicu Gane Fălticeni.

Lotul folosit la acest turneu de Leon Buhai: Ionuț Trifoi, Cosmin Dobre, Eduard Bucșa, Andres Trișcaș, Alexandru Flore, Raul Rad, Darius Andrecuț, Kevin Danci, Florin Cozac, Fabian Șot, Darius Moldovan,  Patrik Gyorfi.

Sportulbistritean.ro

 | 657 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *