Fotbal: Baia Mare și-a luat revanșa în fața Gloriei! Înfrângere pentru bistrițeni în al doilea amical

Al doilea meci amical pentru Gloria s-a disputat tot pe terenul sintetic din comuna Iclod și cu același adversar ca acum o săptămână, respectiv Minaur Baia Mare. Dacă în primul meci a fost 3-2 pentru Bistrița, de această dată băimărenii s-au impus cu 3-0 (1-0), golurile fiind marcate de Prunescu, C. Tutuța și Bedea.

A fost 1-0 la pauză, celelalte goluri fiind marcate după ce ambele echipe au făcut multe schimbări.

„A fost un meci de verificare foarte util, în care nu a contat scorul. Mă declar foarte mulțumit de atitudinea jucătorilor, dar și de curajul arătat de cei tineri.”, a declarat antrenorul Dan Matei.

Următorul meci amical al echipei noastre este programat vineri, 7 februarie, tot la Iclod, cu Sticla Arieșul Turda.

Prima etapă din returul campionatului seriei a 5-a din Liga a 3-a este programată pe 7 martie,

 

Bistrița: Albuț – Meșter, Patca, Hasnaș, Milandru, Băldean, Nalați, Georgiță, Suciu, Chirlejan, Curtuiuș. Au mai intrat: Racoți, Birtalan, Pop-Petruș, Sulici, Mihali, Runcan, Vărărean

Minaur prima repriză: Gudea – Duruș, Prunescu, David Simion, Pamfile, Coroian, Piper, Giurgiu, Al. Petruș (juniori), Hășmașan, Batin

Minaur repriza secundă: Dombradi – Lihet, Cordoș, David Simion, Szekely, Vaștag, C. Petruș, Godin, A. Șter, Bedea, Lemac.

Au mai intrat în partea a doua: C. Tutuța și Groza

 

 | 1.386 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *