Marți, 11 martie, s-a disputat la Cluj, prima acțiune din cadrul Cupei Regiunilor, competiție destinată copiilor născuți după 01.01.2000 și care are ca scop alcătuirea primei reprezentative naționale la această categorie de vârstă.
Selecționata județeană compusă din 19 jucători de la Gloria, Olympia Beclean și LPS Bistrița s-au deplasat la Cluj pentru două jocuri cu selecționatele similare ale județelor Cluj și Maramureș. Cele două jocuri nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor antrenorilor zonali și specialiștilor prezenți la această acțiune, ambele jocuri disputate de bistrițeni s-au terminat la egalitate, 0-0 cu selecționata Cluj și 1-1 cu selecționata Maramureș, golul bistrițenilor fiind marcat de Edward Irimieș-Buia.
Rezultatul jocurilor nu are importanță întrucât scopul acestei acțiuni a fost acela, ca din cele trei selecționate care s-au întâlnit la Cluj, cei doi antrenori zonali Dacian Nastai și Ioan Naom vor forma un lot de jucători care, pe data de 25 martie, va întâlni selecționata județelor Sălaj, Satu Mare, Oradea.
Lotul deplasat la Cluj de antrenorii Gabi Cârstea și Marius Chira: Ninel Tămaș, Adrian Pop, Lică Mîndrean, Darius Forogău, Rareș Bălan, Bogdan Moldovan, Radu Neamț, Rareș Stupinean, Paul Căpraru de la Gloria, Alexandru Èšărmure, Claudiu Meșter, Gabriel Lazăr, Marius Pop, Florin Obreja, Cristian Mar de la Olympia Beclean, Rareș Pop-Petruț, Edward Irimieș-Buia, Bogdan Candale, Nidal Bayan de la LPS Bistrița.
Sportulbistritean.ro





Ultimele comentarii