Elevii Rodicăi Drăguș s-au relaxat în finalul sezonului la Besançon, profitând de înfrățirea orașului francez cu Bistrița
Proiectul a fost gândit de către Cristina Iurișniți (profesoară de franceză), antrenoarea Rodica Drăguș și directorul adjunct al LPS, Dinu Onița, ca urmare a relațiilor stabilite între Bistrița și Besancon, înfrățire materializată încă din anul 2003. Practic, evenimentul a vizat un schimb de experiență cultural-sportivă între elevi, dar și profesori, gazdele din Besancon urmând a veni în România în luna septembrie. Rodica Drăguș a realizat acest proiect și din dorința ca elevii ei să aibă ocazia de a schia pe pârtii adevărate, cum la noi în țară deocamdată lipsesc, din cauza posibilităților limitate. Spre bucuria bistrițenilor, francezii au ”donat” o mașinărie de amenajat pârtiile de schi, astfel că, din sezonul viitor, sportivii noștri ar putea avea loc de antrenament și nu numai, chiar aici la noi, probabil la Piatra Fântânele.
Ultimele comentarii