Pe cai, că se filmează! Începe ediția a II-a a “Cupei Înțelepciunii 40+”!

Maestrul Dinu Oniţa nu dezamăgește publicul bistrițean și continuă să răspundă solicitărilor și provocărilor exigente ale acestuia, astfel că, începând cu săptămâna 17 – 23 septembrie 2018, pe ambele terenuri sintetice ale Bazei Sportive ALEX din Bistriţa, se va relua un spectacol fotbalistic de anvergură – ediţia a II-a a „Cupei Înţelepciunii 40+”.

Săptămâna aceasta este dedicată ședinței tehnice, în care se vor stabili detalii privind regulamentul de joc – îndelung revizuit și mult adăugit -, perioada de înscriere și componența dosarului dar și amănunte despre întâlnirea cu reprezentanții echipelor pentru stabilirea programului din tur.

Toate informațiile necesare, programările jocurilor, scorurile partidelor şi ordinea valorică după fiecare etapă se vor afla expuse la Baza Sportivă ALEX din Bistrița și pe www.facebook.com/groups/155941121675194/ unde, într-o atmosferă veselă de stadion, vă așteptăm cu răspunsuri pentru toate formele de chestionare.

Deocamdată, să ne oferim cronicile ultimelor meciuri disputate și câteva instantanee foto de la festivitatea de premiere a echipelor situate pe primele trei locuri:

A fost o înfruntare fără un istoric deosebit, C.F.R.-ul renunțând încă de pe la jumătatea returului să mai emită pretenții care vizau mijlocul de clasament. Sufocați de un adversar legitimat pentru câștigarea trofeului – Forever Young, feroviarii au cedat psihic și fizic aproape din primele minute de joc.

Scor final: C.F.R – Forever Young   2 – 11 (din etapa a 17-a)

Toată lumea se aștepta la o bătălie serioasă între cele două combatante, dar Old Boys a reușit una dintre cele mai categorice victorii asupra celor de la Heniu Prundu Bârgăului. Oricum, rămân niște echipe de forță și tehnică despre care am avut numai cuvinte de laudă pe tot parcursul lor în competiție.

Scor final: Old Boys – Heniu Prundu Bârgăului   6 – 1 (din etapa a 20-a)

Derby-ul suferinței a scos din multinaționala La Squadra tot ce-avea aceasta mai bun și i-a redat lui Emiliano motive de trufie la întoarcerea în peninsulă.  C.F.R.-ul s-a aflat adesea pe culmile disperării și a incapacității de acomodare la un sport în care rigoarea și seriozitatea ne sunt, totuși, la îndemână.

Scor final: La Squadra – C.F.R.   6 – 3 (din etapa a 20-a)

Un meci în care s-ar fi putut decide campioana, cu două etape înainte de final, și ar fi dat ocazia favorabilă echipei Galacticii să-și ia revanșa pentru înfrângerea din tur. Însă, de cealaltă parte, jucătorii de la Forever Young – care aspirau la trofeul suprem – au fost mult mai siguri pe ei, s-au arătat mai proaspeți și mai consistenți în joc față de adversarii pe care i-au învins, din nou, fără drept de replică.

Scor final: Forever Young – Galacticii   6 – 1 (din etapa a 20-a)

Anterior întâlnirii, părea că nimeni nu i-ar mai putea opri pe cei de la Forever Young în drumul lor spre obsesiva poziție întâi. Cu toate acestea, golul desprinderii a picat greu, spre un final de meci incandescent și fără soluții de ieșire dintr-o remiză binemeritată de ambele echipe. De menționat curajul cu care formația ProTaxi a atacat primejdios, ambiția și voința intense de-a lungul reprizelor cu pricina.

Scor final: ProTaxi – Forever Young   5 – 6 (din etapa a 21-a)

Emoții și răsturnări de scor în prezența unui numeros public, o partidă pe măsura așteptărilor și un derby pe de-a-ntregul onorat. Indiscutabil, sunt două echipe formidabile, cu temelii puternice și pretenții justificate la victorii pe linie, dar și la câștigarea titlului în ediția viitoare a competiției.

Scor final: Galacticii – Old Boys   3 – 2 (din etapa a 21-a)

Resemnată cu lanterna roșie de la capătul tunelului, C.F.R. a tratat cu superficialitate ultima partidă, dezintegrându-se lent într-un meci care situează Heniu Prundu Bârgăului pe zona de mijloc a clasamentului final, un obiectiv propus încă de la începutul campionatului și îndeplinit, iată, progresiv.

Scor final: C.F.R. – Heniu Prundu Bârgăului   2 – 8 (din etapa a 22-a)

Vorbim de partida în care Gicu a ratat un 7 m, adică un gol ce l-ar fi putut reabilita în ochii jucătorilor și suporterilor săi. Părăsită în retur de noroc și talent, Teo Astrabis a fost victima neîmplinirii celor de la Forever Young care-au pierdut la mustață șansa obținerii titlului de campioni ai primei ediții.

Scor final: Forever Young – Teo Astrabis   6 – 1 (din etapa a 22-a)

Deși creditați cu șansa întreruperii drumului spre medaliile de aur, Pompierii și-au dezamăgit suporterii și pe adversarii celor de la Galacticii. Titi Voica & compania au rezolvat hotărâți imposibilul deși, cu niște etape în urmă, situația lor în clasament devenise tristă, vâscoasă și roasă de penumbre.

Scor final: Pompierii – Galacticii   2 – 4 (din etapa a 22-a)

Perioada de concedii aleasă de unii jucători, în special pentru tratamente în stațiuni balneoclimaterice,  s-a suprapus cu datele de consumare a ultimelor partide. Din fericire, am avut numai două situații din cele 132 de meciuri programate, situându-ne sub toleranța 5% admisă de bunul simț.

Scor final: Galacticii – Seniorii Leoni   6 – 0 neprezentare (din etapa a 20-a)

Scor final: R.C.B. – C.F.R.   6 – 0 neprezentare (din etapa a 21-a)

 

Clasamentul final:

1. Galacticii –––––––––––– 22m / 16–2–4 / 96-61 (+34) / 50 pct

2. Forever Young––––––– 22m / 16–0–6 / 112-64 (+48) / 48 pct

3. Old Boys ––––––––––––– 22m / 14–3–5 / 72-52 (+20) / 45 pct

4. Arbitrii –––––––––––––– 22m / 13–4–5 / 92-62 (+30) / 43 pct

5. ProTaxi ––––––––––––––22m / 12–2–8 / 97-86 (+11) / 38 pct

6.Pompierii ––––––––––––  22m / 10–3–9 / 53-52 (+1) / 33 pct

7.Heniu Prundu Bârgăului – 22m / 10–2–10 / 72-64 (+8) / 32 pct

8. Seniorii Leoni –––––––––22m / 6–3–13 / 78-90 (-12) / 21 pct

9. La Squadra –––––––––––22m / 6–2–14 / 64-109 (-45) / 20 pct

10.R.C.B. ––––––––––––––  22m / 6–1–15 / 55-81 (-26) / 19 pct

11.Teo Astrabis ––––––––– 22m / 5–2–15 / 69-89 (-20) / 17 pct

12.C.F.R. ––––––––––––––  22m / 5–2–15 / 75-125 (-50) / 17 pct

 

Mulțumiri înzecite tuturor echipelor participante pentru eforturile susținute și gazdelor noastre răbdătoare pentru atmosfera creată în prima ediție a “Cupei Înțelepciunii 40+”!

 

                                                                                                                              

 | 2.871 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *