A trăit toată viața lângă mare și a văzut zăpadă doar de două ori. Acum, joacă în Liga Florilor pentru CSM Bistrița și e prima sportivă străină care semnează cu o echipă bistrițeană.
Almudena Rodriguez Rodriguez vine din Las Palmas, Spania. A jucat 5 ani pentru echipa locală, iar când a primit oferta din partea CSM Bistrița a știut că e șansa ei să treacă la un alt nivel: «Antrenamentele sunt foarte diferite. Aici e mult mai bine. Nivelul e mult mai ridicat. În Spania nivelul ligii a scăzut mult pentru că cele mai bune jucătoare au plecat la echipe din alte țări. De asta am venit aici. În Spania jucam deja de 5 ani la aceeași echipă, mi-am dat seama că nu pot să cresc nivelul așa cum doream. Pentru mine, CSM Bistrița e o oportunitate. Antrenorul de aici îmi place mult. E ambițios, vrea să câștige. Ne valorează munca. Într-o lună m-am simțit mult mai apreciată aici decât acasă. Poate mă tratează diferit pentru că sunt din altă țară, dar contează mult detaliile, să simți că munca ta e apreciată. În sensul ăsta, sunt foarte fericită».
Deși e dezamăgită că ritmul de viață în Bistrița e mult mai lent față de cum era ea obișnuită, pe plan profesional se simte mai împlinită ca niciodată. A povestit că la meciurile din liga spaniolă singurii spectatori erau părinții și apropiații: «Aici am văzut că e foarte diferit. Poate pentru că în Spania contează doar fotbalul, prea puțin handbalul. Acolo este public doar dacă e o competiție importantă, dar la meciurile din liga națională nu vin oamenii – numai familia e în sală. Îmi place că o să fie mulți oameni aici».
Morena, ești acolo acum!
De viața din Bistrița nu e foarte încântată deocamdată, însă încearcă să se obișnuiască. Într-o zi a ieșit singură la ștrand, însă e puțin dezamăgită pentru că nu a văzut mulți băieți simpatici.
«E foarte diferit față de cum eram eu obișnuită. Nu neapărat că e mai rău, dar e diferită viața de zi cu zi. Eu trăiam în Las Palmas, o insulă. Mergeam la plajă, la antrenament, înapoi la plajă. Îmi lipsesc, prietenii, familia», a povestit Almudena pentru sportulbistritean.ro.
Îi lipsesc centrele comerciale, zilele petrecute la plajă și prietenii și suferă că nu e alături de familie în momentele importante: «Am doi frați, unul de 15 și unul de 22 de ani. Cel de 22 de ani are o fetiță care a împlinit un an de curând, dar eu eram în România când au sărbătorit-o. Am fost foarte tristă, dar m-a sunat mama și mi-a zis: Morena, ești acolo acum. E o nouă experiență. Trăiește-o».
Locuiește într-un apartament nou din centrul Bistriței, iar asta a fost o surpriză plăcută pentru ea. În schimb, spune că nu îi place mâncarea din restaurantele din oraș, mai ales pentru că e foarte diferită de ce mânca în Las Palmas.
Cel mai mult i-a plăcut la Colibița, acolo unde fetele lui Pașca au fost în cantonament o săptămână: «Când am văzut lacul am zis «Da! Seamănă cu marea! Parcă sunt mai aproape de casă. E foarte frumos, e aerul proaspăt».
«Salut», primul cuvânt în limba română
Almudena spune că cel mai mare impediment pentru ea în acest moment e limba. Primul cuvânt pe care l-a învățat a fost «salut», însă pronunția i se pare foarte dificilă.
«Acum înțeleg cum se simțea o străină când venea la mine în echipă. Aveam o colegă româncă cu care sunt foarte bună prietenă. E foarte diferit aici, acum o înțeleg. Acolo aveam viața mea, prietenii mei, iubitul meu. Aici nu mai am nimic. E prima oară când plec de la echipa mea. Toată viața am jucat în Las Palmas».
Almudena a plâns o săptămână înainte să vină în România, însă a reușit să își facă curaj și să se mute într-o țară care e la două avioane distanță de casa ei. Deocamdată, iarna e un mister pentru ea, așa că noi experiențe o așteaptă. Spaniola a văzut zăpadă de două ori în viață, iar de când e aici a aflat ce temperaturi avem iarna în zonă.
Numărul 6
De când joacă handbal, ea a fost numărul 6. Am întrebat-o de ce: fratele său avea 7, și el jucător de handbal în trecut, așa că ea a vrut să rămână aproape.
Chiar dacă a jucat timp de 5 ani în Las Palmas și știa că viitorul ei nu e acolo, Almudena a luat greu decizia de a semna. Până la urmă, familia a convins-o: «Eu voiam să plec de mult timp din echipă și am avut multe oferte. Dar am avut un iubit pentru doi ani și abia când ne-am despărțit am zis: acum plec. Familia m-a încurajat pentru că voia să cresc ca jucătoare».
Despre Sala Polivalentă spune că îi place mult, mai ales când e plină. Cu toate acestea, spune că suprafața de joc e cu probleme și ar trebui schimbată.
Noul număr 6 al echipei lui Pașca, Almudena Rodriguez Rodriguez, este o speranță pentru CSM Bistrița. Contractul său a fost încheiat pentru o perioadă de un an, însă nu exclude o prelungire.
Ana Ștefănel
Ultimele comentarii