În afară de faptul că era un meci jucat între reprezentanți ai două insule, meciul din optimi dintre Anglia și Islanda părea încă dinainte de start atât de dezechilibrat, încât semăna cu un banc inventat involuntar de un sistem de calificare generos ca Gigi Becali de sărbători. Cu o echipă națională care a jucat primul meci oficial cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființarea campionatului de fotbal din Anglia, era mai mult decât evident că Islanda se pregătea de meciul cu englezii ca porcul de tăiere. Problema este că asta era imaginea văzută de afară, pentru că porcul islandez avea planuri secundare despre care probabil că se va scrie un scenariu care va duce la ecranizarea unei noi serii Prison Break.
E greu să găsești cuvinte originale care să descrie rușinea pe care au trăit-o englezii în optimile Euro 2016. Dacă până acum erau abonați la eliminări mediocre, semifinalele jucate în casa scării în 1996 rămânând cea mai bună performanță europeană a unei naționale care la strigarea prezenței pare întotdeauna gata să rupă gardul și să sară-n jugulara adversarilor, englezii pleacă de data asta acasă după ce islandezii le-au înnodat picioarele și le-au administrat un supozitor care din greșeală a intrat pe vena cavă și s-a oprit în atriul drept al unei inimi care până acum bătuse la aceste Europene, e adevărat, doar resuscitată de Vardy. Partea tristă pentru englezi este însă faptul că nici măcar nu vorbim despre un meci de tip loz în plic în care islandezii să fi câștigat fără să aibă vreun merit, ci de o partidă în care britanicii au jucat purulent, infecțios. Colapsul a venit în contextul în care adversarii au prestat perfect, cu o apărare care a clacat doar la începutul meciului, când roțile rulmentului nu erau încă unse corect, și cu un atac letal ca un TGV care a prins între bariere un englez care flutură mândru steagul în semn de independență.
Anglia-Islanda este meciul în urma căruia ziarele tabloide și-au dat seama că termenii izbitor de crunți pe care-i folosesc de obicei în titlurile cât clădirile de birouri din Pipera sunt pur și simplu derizorii în comparație cu efectul pe care-l are o victorie lejeră a Islandei asupra Angliei în optimile Europenelor. “Șoc”? Praf pe ceas. “Șoc și groază”? Miros de trandafiri. Ne-am apropia mai degrabă cu un modest, dar sincer “Crăpi cu dinții strânși de dimensiunea pregnant violentă a apoplexiei psihice care-ți macină pietrele la rinichi. Incendiar e nimic!”.
Revenind la oile noastre, meciul a început în nota așteptată de casele de pariuri, care anunțau că o victorie a Islandei contra Angliei este mai puțin probabilă decât ca România să câștige Euro după ce a fost eliminată încă din grupe. Și nici nu se uscase încă gelul în părul jucătorilor englezi când Halldorson, portarul islandezilor, îl lua la arat pe Sterling în careu și genera un penalty clar marcat de Wayne Rooney cu un șut care a oprit creșterea ierbii la baza barei din stânga a porții islandeze (video).
Bătuți de români pe unde-apucă din 1970 încoace, englezii au demonstrat că au învățat lucruri importante din înfrângerile cu băieții noștri: printre altele, capacitatea fabuloasă de relaxare cu efecte dureroase la nivelul cotului după fiecare gol înscris. Astfel, la nici două minute de la reușita engleză, pe când creierele britanicilor erau învăluite virtual de șampania băută direct din trofeul european în centrul Londrei, islandezii au pus mână de la mână și au egalat muncitorește. Metoda a fost aceeași pe care insularii au mai utilizat-o cu succes de câteva ori la acest turneu: un aut bătut lung în careu și o prelungire-centrare urmată de gol. O schemă simplă la prima vedere, dar pe care Roy Hodgson, managerul britanicilor, cel mai bine plătit antrenor de la Euro, a considerat-o ecuație logaritmică colț cu fizică cuantică și a considerat oportun s-o rezolve printr-un strămoșesc “Mai dă-i dracu’, că doar nu le-o ieși și de data asta!”. Și totuși, Sigurdsson reușea să împingă simplu și la obiect mingea în plasă după o fază la care Wayne Rooney, om de cultură și creație în echipa Angliei, și-a pierdut omul din marcaj, iar acesta a centrat cu capul spre marcatorul golului (video). Un detaliu care ne demonstrează că englezii au pregătit fazele fixe pentru meciul cu Islanda cam cât tocesc elevii la bac pentru proba de sport.
n loc să-l considere cuțit în măduva spinării, englezii au privit golul egalizator al islandezilor ca pe o frecție pe furtun, așteptându-și relaxați rândul la următorul gol care ar fi trebuit să vină aproape din oficiu conform diagramei mentale a britanicilor. Islandezii n-au așteptat invitație prin poștă și au spart cutia milei din biserica anglicană după o fază în care fundașii și mijlocașii englezi au văzut mingea doar în pozele de la Agigea. O țesătură rapidă de pase îi așeza mingea la botul calului islandez lui Kolbeinn Sigthorsson, care a marcat al doilea gol al naționalei cherhanalelor cu un șut plasat care i-a îndoit balamelele încheieturii lui Joe Hart, aflat la a doua comisăreală majoră de la turneul final după ce Bale i-a rupt la rândul său suspensiile în meciul din grupă cu Èšara Galilor (video). Din păcate pentru englezi, Peter Shilton și David Seaman, ultimii portari care nu și-au greșit meseria în Anglia, au 66, respectiv 52 de ani și n-au fost disponibili pentru Euro pentru că au preferat să-și legene nepoții pe genunchi.
Continuare pe mirceamester.ro
Ultimele comentarii