Eugen Pașcan

Îl cunoșteam de pe vremea „piticilor” fotbaliști ai lui Ely-baci. Dar l-am revăzut la reuniunile duminicale de „ping-pong” de la sala Victoria. Era numai „amator”, dar foarte îndemânatic și pasionat. Simpatic, cu mersul lui de rățoi, bun camarad, era nelipsit de la escapadele colegiale.

În preajma renașterii clubului de performanță Gloria (1973) l-am reîntâlnit cu totul întâmplător în postura lui profesională de contabil la UMTCF (transport forestier).

Din vorbă-n vorbă l-am ademenit să se transfere la club. N-a stat mult pe gânduri și a slujit la Gloria ani de zile, până când soarta nedreaptă l-a trimis în „grădina verde de vecie”.

Deși a funcționat ani de-a rândul la clubul de fotbal, pasiunea sa de foc era legată de tenisul de masă. Atunci când Gyurkan Gustav, președintele ani la rând al forului județean de tenis de masă, a bătut în retragere, mica lume a ping-pong-ului bistrițean, la unison, l-a înălțat în postura de lider pe Eugen Pașcan. Neînvățat să conducă oameni, la început activitatea specifică se limita la reuniuni în „familie”, întâlniri de profundă amiciție și cam atât. Mai ales că era perioada când nucleul de bază era în căutarea unei săli cuprinzătoare, exclusive și amenajate pentru tenis de masă. Așa se face că antrenamentele și competițiile se „stabilizează” în sala din parc a Clubului Sportiv Școlar. Era vremea în care Gh. Bozga și Karl Schuster se consacră ca antrenori veritabili. Este momentul când tot mai mulți iubitori ai tenisului se coalizează la „grupul Pașcan”. Apare „bătrânul” Creangă și fiul său, Călin. Se aliază și devine nelipsit de la antrenamente și competiții Grigore Rusu, un om de mare suflet și ajutor, mulți tineri sunt formați ca arbitri și astfel lumea tenisului local este tot mai largă. Curând visul bistrițean de a accede în prima divizie cu echipa reprezentativă (A.S. Sticla, la aceea vreme) devine realitate. Genu Pașcan se situa în centrul luptei de promovare și apoi de menținere a echipei în elita țării.

Receptiv și „neastâmpărat”, Genu Pașcan își însușește orgoliosul obiectiv de a dezvolta la Bistrița sub bagheta tehnică a lui Gh. Bozga o „școală academică” de tenis de masă. Așa apare o primă generație de elită, în frunte cu Călin Creangă.

Nu va trece multă vreme și tradiția „tenisului mic” își cere drepturile de progres. Pentru aceasta, „cadoul” forului sportiv județean ”“ sala exclusivă pentru tenis de masă ”“ cel mai valoros obiectiv de acest gen din țară, a facilitat munca antrenorului Gh. Bozga în transformarea Bistriței în Centru Național Olimpic. De atunci campionatele naționale, balcanice, europene, mondiale și olimpice n-au mai fost străine pentru Bistrița.

Au trecut azi-mâine douăzeci de ani de la nașterea celui mai nou și mai măreț sălaș al tenisului de masă bistrițean. O adevărată cetate de producție și afirmare a talentelor. Majoritatea locale. Multe performanțe românești pe plan internațional își au punctul de plecare și formare aici, într-un colț „pierdut” de țară, cu oameni mândri de identitatea lor seculară. Nu cunosc vreo performanță mai înaltă decât cele realizate de Creangă, Crișan, Steff și colegii în comparație cu toți ceilalți sportivi ai județului Bistrița-Năsăud. Nu le-au fost străine locurile de frunte nici la campionatele europene, campionate mondiale și nici la jocurile olimpice. Elevii-campioni ai Bistriței și României vorbesc de la sine despre îndrumătorii lor. O adevărată școală, un management în care s-a incorporat multă, multă dragoste și pasiune. La focul producției din scena tenisului au stat pavăză oameni pe măsura marilor performanțe. Dintre aceștia, Genu Pașcan nicicând nu s-a arătat nici plictisit, nici obosit, nici limitat. A fost cel ce zi de zi a alimentat un ideal spre care lumea entuziastă a celor cu paletă nicicând nu s-a oprit. Chiar dacă inima lui Genu s-a oprit într-o zi de decembrie, înghețată de o boală ce l-a mistuit încetul cu încetul”¦

Chiar și în ultimele zile, privind spre oamenii pasiunii sale, trecându-i în revistă cu mic cu mare, îi îndeamnă cu ochii plini de lacrimi, să nu se oprească, să pășească tot mai departe spre marile performanțe. A rămas în urma coloanei, iar apoi s-a ridicat spre ceruri, acolo unde-a visat să ajung㔦.

* * *

A fost o mare onoare pentru lumea sportivă, luni, 23 martie, când Radu Negulescu, bistrițean la origine și suflet, multiplu campion național și internațional și somitate medicală, și-a lansat în urbea noastră cartea sa memorială „Viitorul vine din trecut”. Bistrițenii prezenți au apreciat gestul și atașamentul la identitatea comună.