În teren, cu doar patru jucători care au jucat și în turul campionatului, Dolha, Å¢ârcă, Feher și Enescu, cu trei jucători care au bifate, împreună, prezențe în prima ligă cât un tur de campionat (Radu, Bucur, Hlinca), cu cinci debutanți, Stroe, Stancu, Antonache, Jarda și Colța, ultimii trei încă juniori, Gloria nu a arătat rău la Mediaș.
Cu Kanon accidentat și Curtuiuș suspendat, fără fundași laterali de meserie, atât Å¢ârcă cât și Stroe fiind mai mult mijlocași laterali, cu Răzvan Radu reprofilat din atacant ca și mijlocaș dreapta, cu un junior, Antonache în atac, Gloria a încercat și chiar a reușit, în unele momente ale meciului să joace. Poate că mulți s-ar fi așteptat, stârniți și de declarațiile nu tocmai ortodoxe de la conferința de presă, ca Nae Manea si echipa lui să fie umiliți la Mediaș. Acest lucru nu s-a întâmplat și poate că dacă Marius Avram nu indica, cu destul de mare ușurință, punctul cu var la intervenția lui Dolha, poate că puteam spera la mai mult.
Se vor găsi mulți chibiți care vor spune că n-am jucat nimic, că stăm prost la fazele fixe, că nu se leagă jocul, sau multe altele, dar oare ce antrenor din lumea asta putea, într-o lună de zile, cu mai mult de jumătate din lot venit la echipă după începerea pregătirilor, să facă mai multe decât Nae Manea. Știm cu toții că o echipă competitivă se construiește în timp, așa că trebuie să avem răbdare și să dăm credit jucătorilor și stafului tehnic.
În sondajul făcut de noi pe www.sportulbistritean.ro majoritatea celor care au votat au dorit la echipă jucători bistrițeni. Obligat și de situația financiară a clubului, Manea, care a fost refuzat, din cauza salariului pe care clubul putea să-l ofere, de unii jucători pe care și i-ar fi dorit, a îndeplinit într-un fel și vrerea bistrițenilor, 8 din cei 14 jucători trimiși în teren fiind localnici. Dacă Gloria va reuși salvarea de la retrogradare doar după ultima etapă a campionatului, cred că vom afla. Însă cel mai important lucru este ca Gloria să aibă continuitate, să fie sprijinită necondiționat de toată lumea, începând de la spectatori, presă, oficialități, în primul rând pentru că este brandul acestui oraș. Că există și contestatari este normal, acest lucru trebuie să-l înțelegem toți, deci și conducerea, jucătorii și staful tehnic al Gloriei, așa cum și cei care contestă trebuie să înțeleagă ca acest lucru se poate face civilizat, fără injurii și manifestări violente.
Leon Buhai / sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii