Furtul în România e ca onania. Nimeni n-o recunoaște, toată lumea o practică și se împacă cu ea. Fiecare dintre noi, cred că fără excepție, mințim și furăm într-o formă sau alta. Unii mai mult, alții mai puțin, unii direct din buzunarul altora, alții atât de indirect încât nici nu-și mai dau seama.
Toată lumea se întreabă, retoric evident, cum dracu’ trăiesc românii cu salariile și cu pensiile astea de rahat. De fapt, fiecare are răspunsul doar pentru el. Furând. Exceptând, poate, cîteva categorii de pensionari. Una ar fi a acelora care au pensii destul de bune, asta grație unor furăciuni ale celor care le-au adus la acest nivel. Altă categorie e a pensionarilor care sunt ajutați de copiii care fură. Sau unii care pur și simplu trăiesc din rezervele de furăciune din perioadele în care au fost activi. Însă, într-un fel sau altul și ei, pensionarii, au avut sau au tangență cu hoția.
În rest, de la profesorul care nu declară la stat că dă ore suplimentare, până la politicienii corupți la maximum, românii fură pe toate nivelele. Din furăciune vine exact diferența fără de care ar muri, s-ar sufoca, s-ar bloca în datorii. De pildă, un funcționar la primărie, să zicem, care câștigă 8-9 milioane, mai face vreo 5, cel puțin, din mici potlogării. Dacă nu-i iese treaba la serviciu, o comite în afară. Vinde o cafea adusă din Germania, lucrează la negru într-o firmă mică sau închiriază fără taxe vreo garsonieră rămasă moștenire. Cu 15 trăiește modest de la lună la lună. Altfel, un calcul simplu în care adunăm doar cheltuielile de întreținere și mâncarea ne va da cu minus.
Fie asistentă, fie medic, fie inginer, fie vânzătoare, fiecare își găsește o variantă de autoapărare prin furăciune sau de atac spre îmbogățire, după caz. Furăciunea e mică, mare, conștientă sau inconștientă, după posibilități. Nu mai vorbesc de mediul privat, unde cred că procentul de români care fură este de sută la sută. Prin salarii nedeclarate real, impozite micșorate, muncă la negru, facturi inventate sau câte și mai câte, în mediul privat e raiul hoției.
O să-mi sariți în cap voi, ipocriții și mincinoșii care, nu numai că nu aveți tăria să recunoașteți că furați într-un fel sau altul, dintr-un loc sau din altul, ba chiar vă dați cu pumnii în piept că sunteți oameni cinstiți. În fond, oricare dintre voi, cei care susțineți că n-am dreptate, ați comis-o măcar o dată declarând o sumă mai mică la o vânzare-cumpărare sau prestând o muncă pe care n-ați declarat-o.
Deci, nu pricep în ruptul capului de ce ne chinuim atât de mult să găsim sursa răului care ne înconjoară, când ea e evidentă. De ce ne mințim atât de mult unii pe alții în loc să ne așezăm la masă cu cărțile pe față și să încercăm să ne construim cadrul pentru o viață mai curată. De ce ne bucurăm la arestări DNA, când de fapt ne pedepsim noi între noi, hoți pe hoți. Credeți că procurorii, polițiștii, judecătorii care lucrează la dosare sunt imaculați? Suntem cu toții hoți poate pentru că avem asta în gena noastră de români și pentru că vremurile au stimulat și încurajează în continuare acest defect din noi.
În România se poate trăi doar cu hoție și minciună. Asta-i o propoziție simplă, pe care o ascundem zi de zi, de care ne ferim ca de dracu. Poate că nici nu mai realizăm ce înseamnă furt, trăind aproape zilnic în minciună. Ce zici? Poate ar fi un început bun, ia gândește-te, tu care tocmai ai citit asta, oare ce-ai furat în ultimele zile?
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii