Editorial, Augustin Danci: Metode de promovare a Bistriței cu efect garantat

 

Weekendul trecut am asistat la Campionatul Național de Taekwondo WTF pentru copii și cadeți. O desfășurare de forță impresionantă, atât la propiu cât și la figurat, a putut fi văzută în Sala Polivalentă din Bistrița. Mai exact, circa 500 de sportivi din peste 20 de localități din România, au venit la Bistrița, pentru două zile. La aceștia se adaugă părinții și antrenorii care i-au însoțit și cifra de apropie de 1000. Aceștia au fost cazați la vreo 14 hoteluri și pensiuni din Bistrița, unele fiind la capacitate maximă, timp de două zile. Organizatorii aproximează, că, la un astfel de aflux, în două zile, au intrat în Bistrița în jur de 40 000 de euro, bani dați pe cazări și mâncare. La toate astea se adaugă imaginea Bistriței, adică 1000 de oameni din toate colțurile țării, care pleacă cu o anumită impresie despre orașul nostru. Ei, asta da promovare! După mine, Marius Muti, organizatorul concursului, a făcut, în două zile, mai mult decât a făcut administrația orașului în câțiva ani.

Adică, un astfel de concurs a avut un impact de imagine și financiar pentru Bistrița mai mare decât stema, sigla, struțul, sloganul, punctele și pliantele de informare turistică la un loc. O singură competiție de Taekwondo sau un Campionat Național de Tenis de Masă (unde vin la fel de mulți sportivi) fac Bistrița mai cunoscută decât proiectele de promovare în care s-au băgat sute de mii de euro, proiecte care aduc în Bistrița vizitatori de-i numeri pe degete.

În altă ordine de idei, se apropie Jocurile Olimpice, eveniment la care vom auzi din nou de Bistrița, prin sportivii care participă și care, cu siguranță vor face o figură frumoasă. Adică, vor promova Bistrița și România pe întreg Mapamondul, vor fi urmăriți de milioane de oameni, fără a primi însă minimul de atenție din partea autorităților noastre. Acestea sunt doar două exemple de promovare a Bistriței, cu bani puțini și impact maxim. Pe lângă ele, efectul proiectelor lui Crețu e ca o frecție la picior de lemn. O frecție de tocat bani, mulți de tot.

Augustin Danci

 | 1.149 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *