Editorial, Augustin Danci: Manea, șansa și bistrițenii!

 

Ca să joci bine în Liga I nu e de ajuns să fii bistrițean și suporterii nu vin în număr mai mare la stadion dacă avem mai mulți bistrițeni la echipă. Sunt două dintre problemele mult discutate în ultimii ani, la care începem să găsim răspunsul în acest retur de campionat. Gloria e formată, în prezent, din câțiva bistrițeni talentați. Talentați erau, cel puțin la juniori, pentru că acum pare greu să facă față în Liga I, chiar și cu echipe modeste precum Ceahlăul. Cine zice că avem în Liga a IV-a jucători mai buni decât ce a avut Gloria în ultima perioadă, se înșeală amarnic. Dacă Cătălin Bucur și Radu Răzvan, jucători cu multe meciuri în Liga a II-a, fac cu greu față, la Liga I, atunci n-are rost să vorbim de jucătorii de județ. Dacă Curtuiuș, care în Liga a II-a dădea gol după gol, e acum inert în fața porții, într-un meci cu o contracandidată la retrogradare. Nu putem spune că avem jucători buni în județ, pe care Manea nu vrea să-i ia la echipă. Diferența dintre Liga I și Liga a II-a este foarte mare și orice asemănare între fotbalul de Liga I și cel din județ nu poate fi decât o glumă proastă.

Jucătorii mari pe care i-a dat Bistrița în ultimii ani, și nu sunt puțini, evoluează la echipe care plătesc salarii mari, echipe care se bat la titlu și care au evoluat în Champions League în ultimii ani. Nu-i poate nimeni cere la Sănmărtean să joace la Bistrița pe 20 de milioane, la fel cum nu-i poate cere nimeni lui nea Jean să aducă jucători cu salarii de sute de mii de euro. În fine, Nae Manea zice că reconstruiește și că le dă meciuri în picioare, de Liga I puștilor de la Bistrița. După ce-am văzut până acum, cu mii de meciuri în picioare n-ajunge Curtuiuș să lovească măcar o dată cu capul ca și Moraes și nu-l faci pe Å¢ârcă să dea o centrare ca Dani Alves, poate nici măcar ca săracu`Achim.

Am văzut sute de meciuri ale Gloriei și câteva sute de jucători care s-au perindat pe aici. Am fost meci de meci la stadion pe vremea lui Sabău, cu o echipă tip autobuz și un joc extrem de urât, văd cel puțin cinci șase meciuri pe săptămână la televizor, din toate campionatele. M-am uitat, cap-coadă, chiar și la Petrolul cu Iașiul, dar din jocul Gloriei din returul ăsta tot nu înțeleg nimic. Apărare nu, atac nu, tactică zero. Lovituri libere bătute slab, fundași aerieni la cornere. Bistrițenii aleargă ca nebunii pe teren, fără minte, nu ridică capul, nu dau o pasă în adâncime. Determinare, determinare, dar fotbalul ăsta nu-i totuși un joc cu 11 care fug dup-o minge și atât.

P.S. Nu știu cum, dar faceți cumva și dați un gol, că altfel plâng degeaba fetele alea că le-ați lăsat fără tancuri!

Augustin Danci

 | 756 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *