Targa lui Manea, victoria cu Dinamo și ochiul vânăt al lui nea Jean par să fi trezit un pic Gloria din coma în care se afla. N-au dat roade încercările clasice de resuscitare, cum ar fi adunarea generală a clubului, întâlnirile cu autoritățile locale sau apelurile disperate la televizor. Bistrițenii și lumea fotbalului românesc au vibrat însă la gestul de revoltă al antrenorului, la un succes pe Național Arena, și la un necaz înfiorător al președintelui.
Trei situații bune de studiat la o școală de imagine sau de PR. Primul a atras atenția cum nu se putea mai bine asupra nedreptăților pe care arbitrii le făceau cu Gloria. Puncte după puncte pierdea echipa bistrițeană din cauza fluierașilor dar gemetele antrenorului Manea, singurul care mârâia, nu ajungeau până la Casa Fotbalului. Au ajuns însă imaginile cu targa aruncată în teren și toată lumea a înțeles că un om care acum câteva luni primea trofeul fair-play nu-și poate ieși din minți chiar așa, fără motiv. Au urmat două arbitraje foarte bune, la Dinamo și Steaua, culmea, chiar acolo unde nu-și imagina nimeni că echipa bistrițeană ar putea da peste arbitrii corecți.
Al doilea moment, victoria asupra echipei lui Bonetti, a arătat că Gloria are chiar și un pic de echipă. Un portar excelent, vreo doi-trei mijlocași bunicei și atacanți cu potențial. Fără absenți și mâini moarte, într-o zi bună și cu un arbitraj normal, echipa bistrițeană poate bate destule echipe încât să-și mai asigure un loc de Liga 1.
Al treilea episod din trilogia de imagine a Gloriei a fost unul șocant și umilitor, dar a plusat la capitalul de simpatie față de Jean Pădureanu. Trecând peste incidentul propriu zi, unul care îți dă fiori pe spate chiar și atunci când i se întâmplă altuia, darmite ție, jaful din București a arătat un om care și-ar fi putut pierde viața pentru cauza lui. Un bătrân de 76 de ani, ce își pune pensia și sănătatea la bătaie ca să nu-i moară pasiunea lui de-o viață. Un șef de club așa cum nu mai există în România președinților îmbuibați cu de toate. Un septuagenar care-și cumpără de la colț o pâine și-un covrig, împins pe scări de-un golan ce-i fură borseta. În mod normal, după primul impuls de revoltă, ar trebui să urmeze un gest de ajutor pentru cel aflat în suferință. Cu alte cuvinte, poate că Bistrița va înțelege acum că Pădureanu are nevoie de sprijin, că acest club nu mai are zile multe fără intervenția comunității locale.
Firesc ar fi, ca după toate astea, să urmeze un meci cu tribunele pline. Cu bistrițeni care să arate că-și doresc echipa asta. Vineri, cu Viitorul Constanța, Gloria are nevoie să înțeleagă și ea pe cine reprezintă, să-și vadă și să-și audă susținătorii în tribune . Dacă nu, toate semnele astea din ultima vreme vor trece degeaba, fără să ne pună măcar pe gânduri. Iar peste ani le vom povesti nepoților în timp ce-i vom plimba printre blocurile înălțate în cartierul Jean Pădureanu. Și le vom spune că acolo a jucat fotbal echipa orașului aproape o sută de ani, condusă de nenea ăla care are statuie în fața supermarketului.
Adrian Linca
| 898 vizualizări
Ultimele comentarii