Primele două echipe ale județului, cea de fotbal și cea de handbal, n-au nevoie de o coregrafie specială pentru un Harlem Shake reușit. E suficient să iasă pe teren și să joace cum pot ele mai bine. Fac un spectacol la fel de amuzant ca dansul caraghios și imbecil ce se propagă mai nou peste tot. Personajele sunt haioase în prima fază, dar mișcările lor, penibile și repetate obsesiv, oricât de simpatice ar fi, devin monotone și plictisesc. Așa încât, nu te poți uita mai mult de un minut la o borală de-asta de-i zice dans, ca și la un meci de-al Gloriei sau al băieților de la CSM.
Cam asta a fost senzația mea la primele două meciuri ale echipei lui Manea. O varză totală, jocuri fără cap și fără coadă. Un mușuroi de fotbaliști care alergau în toate direcțiile, cu rost și fără rost. Un fotbal urâââât, urât de tot!
La prima impresie, ai fi zis că nu-i rău, exact ca la Harlem. Puștani de pe la juniori, bistrițeni reîntorși acasă, plus doi-trei fotbaliști cu un pic de experiență. Rețetă bunicică pentru o echipă în reconstrucție. Dar la a doua privire, n-aveai altceva de ales decât să schimbi canalul sau, dacă ai avut proasta inspirație să te duci pe stadion, s-o tai cât poți de repede la o bere.
Nea Nae, cu tot respectul, dar ăsta nu-i fotbal. Știiiiu, vremuri grele, n-ai marfă. Totuși ai rămas pe bancă și zici că reconstruiești. Apoi reconstruiește, mânca-ți-aș, sau lasă-ne în amarul nostru! Învață-i ceva, orice, sau du-te cât vezi cu ochii! Ia-o de la 4 contra 2, de la pas în doi cu schimb de locuri, de la abecedarul fotbalului. Sau arată-le măcar cum să stea în ghete. Chiar așa, cred că asta ar fi bună de primă lecție.
Fiindcă jucătorii Gloriei de azi, cu mici excepții, n-au nici măcar mișcări de fotbaliști. Inima mă doare când scriu astea, dar așa se vede de pe margine. Păi când mi-l aduc în minte pe Ică Moga de acum 30 de ani și încerc să-l pun lângă Feher sau Enescu am simptome de preinfarct. Diferențele sunt șocante, chiar și în poze dacă îi vezi unul lângă altul. Å¢inuta decarului din anii 80, felul țanțoș în care alerga, finețea cu care lovea mingea, poate chiar și zâmbetul pe care îl arunca tribunei, doar astea erau destule ca să te prinzi că-i fotbalist. Dacă aveai și norocul să-l întâlnești pe stradă și să se uite o secundă prin tine, ai fi fost fericit ca după o miuță alături de Messi. Ä‚știa erau fotbaliștii Gloriei, o echipă pe care o iubea tot orașul, fără excepție. Știi bine, nea Nae, că și matale ai fost printre ei.
Destul de Gloria. Acum hai la handbal. Unde penibilul e și mai mare. Ä‚ia nu au câștigat nici un punct în mai bine de jumătate de campionat. Au luat-o pe cocoașă rău de tot meci de meci, atenție, în Liga a doua, adică ultima, că a treia nu există. Colac peste pupăză, au și-un necaz cu antrenorul, care își rupe tendonul în timp ce le arăta lor ceva, la un antrenament. Și ei ce fac? Harlem Shake în vestiar! Auuuzi, frate, tupeu de handbalist bistrițean al anilor 2013. Avram, Å¢ărmure și ăia ce umpleau sala cu Metalul în anii 80 i-ar bate și-acum de-ar intra pe teren. Jucători de 2 lei, caractere aproape de zero. Să fiu în locul lui Adrian Moldovan, directorul clubului, aș desființa instantaneu această jenă de echipă masculină ce murdărește numele CSM-ului.
Adrian Linca
Ultimele comentarii