Editorial, Adrian Linca: Ești frigid(ă)? Tratează-te cu sport!

Dacă te-ai pornit la frizerie și te trezești în mijlocul unei galerii, la jumătatea unui meci de handbal,  e normal să crezi că ai nimerit într-un salon de la spitalul de nebuni.

Dacă ai și-un pic de minte, plus o oglindă prin preajmă, realizezi de ce te-au controlat ăia la intrare ca pe-un terorist!  Fiindcă poți fi periculos de la un moment dat, în atâta lume care își pierde mințile. Iar dacă un bătrânel din spatele tău ți se pare schizofrenic, dar apoi ridici privirea și vezi alți 800 de schizofrenici lângă el, înseamnă, mai mult ca sigur, că tu ești ăla schizofrenic. Dacă ești și frigid, atunci îți faci cruce, te scuzi politicos  și te duci acasă.

Însă cel mai bun lucru pe care îl poți face e să te bagi în mintea celor de-acolo. Vei înțelege că n-ai murit încă, deși ți se pare că ai 100 de ani, că n-ai nici un rost pe lumea asta, că destinul te ia la mișto. Pentru câteva minute uiți de toate, de nevastă, de datorii, de slujbă. Te identifici cu oamenii ăia din teren, aproape că joci în locul lor. Te îmbrățișezi cu cei de lângă tine și nu-ți pasă, crede-mă, că-s șefi de instituții sau șomeri. E un drog pe care ți-l poți injecta fără probleme și nici nu te privește cine-l plătește. Ba nu, greșesc, e chiar un medicament. Un leac pe care l-ai căutat atâta vreme, fără să-ți dai seama unde l-ai putea găsi. Înghite-l pe nemestecate și poate ieși cumva din coșmarul de zi cu zi.

În 1994, la golul lui Hagi în poarta Columbiei, eram la crâșma lui Cornel, o știți, pe bulevard. M-am isterizat atât de tare, de mi s-au încleștat fălcile și n-am mai putut vorbi câteva minute. Un prieten a umplut televizorul de bale. Îl ținea lipit de față și îl mozolea întruna. După minute bune în care ne-am pupat ca nebunii, chit că ne cunoșteam sau nu, am ieșit pe străzi și-am continuat frenezia ore întregi. Mi se mai întâmplase ceva asemănător în momentul în care Steaua câștiga la Sevilla. N-o să uit niciodată televizorul acela, un LUX mare cu lămpi. Am stat în genunchi în fața lui și mă rugam ca de-o icoană, deși vedeam mai bine puricii de pe ecran decât mingea din brațele lui Duckadam.

Da, sportul te aduce în astfel de stări! Pari nebun, schizofrenic, uiți de tine. Tensiunea îți crește foarte tare, adrenalina te rupe. Emoția e foarte puternică și te porți cum n-o faci niciodată. La Bistrița nu mai simțim treburile astea de multă vreme. Însă, acum, echipa asta de handbal e pe cale să ne amintească de ce râvnește un suporter atât de mult după drogul din fiecare săptămână. 

Adrian Linca

 | 1.131 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *