Gloria și Consiliul Local vor negocia, cât de repede, trecerea stadionului din patrimoniul clubului în cel al Primăriei. E punctul cel mai important, aproape vital, din planul de reorganizare al grupării de fotbal. Pe scurt, Gloria vrea să vândă stadionul și, cu banii obținuți, să-și acopere toate datoriile, să iasă din insolvență și să se gândească din nou la un loc în primele 10 echipe din România.
Banii ar putea fi împărțiți în tranșe egale cu sumele pe care administrația le-a virat clubului în ultimul deceniu, în jur de 500 de mii de euro pe an. Cu alte cuvinte, Consiliul Local ar putea vota din nou în favoarea finanțării Gloriei, însă de data aceasta ar urma să se aleagă cu baza sportivă.
Evident, părerile bistrițenilor sunt împărțite. Unii spun că nu prea e în regulă să ceri acum 10 milioane de euro pe un stadion pe care în anii 90 l-ai primit pe gratis. Și că sunt multe alte priorități pentru bugetul local, inclusiv din zona altor sporturi.
Cealaltă opinie e că Gloria merită sprijinită pentru toți cei 90 de ani în care a contribuit la imaginea orașului devenind, practic, cel mai puternic brand local. Și că are merite incontestabile nu doar în fotbalul de performanță cu tot ceea ce a reprezentat și reprezintă el pentru oraș, ci și în privința sănătății psihice și fizice a miilor de copii și tineri bistrițeni care au făcut sau vor mai face sport, educație fizică, mișcare, cu ajutorul Gloriei.
Urmând un fir cât de cât logic, prima teorie poate fi combătută foarte ușor. Da, Gloria a primit stadionul gratis și acum cere bani pe el. La fel ca și ea, multe, foarte multe alte firme au intrat în posesia unor bunuri comune, așa cum erau înainte de 90 toate fabricile, restaurantele, hotelurile sau majoritatea terenurilor. Au devenit proprietăți private și n-am văzut încă pe nimeni ofuscat că IPE-ul s-a vândut pe bucățele, că Acumulatorul a produs bani grei din Africa de Sud sau că Hotelul Coroana de Aur nu mai e al nostru al tuturor.
Exemple simple, clare, care s-au privatizat cum au putut în acești 23 de ani, respectând în mare parte legile vremurilor, dar fără ca vreun directoraș ce-a devenit manager să aducă bani cu valiza de acasă. La fel și Gloria, prin oamenii care au lucrat acolo, a uzat de tot ce-a putut ca să-și continue activitatea. Atenție, ca să-și continue treaba, nu ca să facă profit, așa cum s-a întâmplat în multe dintre celelalte situații.
E adevărat, clubul a trecut în proprietatea lui stadionul din parc, cu acte mai mult sau mai puțin îndoielnice, așa cum bănuiesc că s-a întâmplat la toate privatizările mari din oraș, ca în toată țara. Însă, măcar Gloria nu l-a prăduit, nu l-a devalizat, nu l-a ras de pe fața pământului așa cum au făcut unii cu CPL-ul sau alții cu Codrișorul. A îngrijit și modernizat baza sportivă, e drept, cu mult sprijin din partea comunității locale.
Nu văd, în principiu, nicio diferență între Gloria și celelalte societăți care au intrat în posesia unor bunuri bistrițene, așa că nu înțeleg de ce în cazul ei am sări de fund în sus că a primit ceva gratis iar apoi vrea să vândă pe bani mulți. Nu ne-am agitat cu niciuna din zecile, sutele de alte intreprinderi locale, aproape toate intrate moca pe mâna unor proprietari care apoi au făcut bani grei cu ele și nu înțeleg de ce ne-am agita acum când avem ocazia să recuperăm ce considerăm că am pierdut.
Din 1922, Gloria a supravițuit tuturor vremurilor. A trecut prin război, comunism, capitalism și greutăți de toate felurile. Generației noastre, să recunoaștem, una mai infectă ca toate celelalte, i-a venit rândul să ducă înainte această grupare sportivă. Nu mai avem prea multe simboluri de ce să ne agățăm, iar Gloria încă e în picioare, deasupra merelor și struților.
Foarte ușor o putem da gata și pe ea. Două–trei voci aprinse prin Consiliul Local, câțiva decidenți iresponsabili și gata, pa și pusi! În câțiva ani vom monta un pilon de centură pe mijlocul terenului, sau vom admira casele frumoase ale celor ce vor pune mâna pe hectarele din stadion.
Varianta a doua ar fi să rupem din buget câțiva bani, care oricum au fost rezervați Gloriei de mulți ani încoace. Cam tot atâția câți strică Primăria în câteva luni pe panseluțe, gropi, treceri de pietoni sau studii aberante. Să facem abstracție de oamenii care vremelnic se ocupă de destinele ei și care, poate, nu sunt cei mai potriviți. Să uităm de orgolii și de manevre politice, să fim înțelepți, așa cum a fost Jean Pădureanu în ultimii 50 de ani, reușind să se adapteze oricăror situații cu un singur scop: să ducă înainte fotbalul bistrițean.
Gloria înseamnă mult mai mult decât un șut la poartă sau o șușă la televizor. Înseamnă măcar o amintire frumoasă pentru orice bistrițean, dacă nu un vis îndrăzneț al fiecărui copil ce învață să loveasă o minge cu piciorul. Înseamnă o stare de spirit care i-a făcut pe bistrițeni să treacă mai ușor peste momentele grele din ultimii 90 de ani. Înseamnă un cuvânt pe care 7-8 români din 10 l-ar putea asocia cu numele Bistriței.
Înseamnă un stadion construit de sași, îngrijit de comuniști și refăcut de capitaliști. Avem ocazia să-l răscumpărăm sau să-l lăsăm pe mâna lichidatorilor, care-l vor dărăburi și-l vor vinde pe bucăți, cui se va nimeri. Ce alegem?
Adrian Linca
Ultimele comentarii