Echipa HCM-ului, jumătate juniori, jumătate veterani

Beșa, Avram, Negru, Giurgiucă, Gabor, Bejan, Nemeș, Strugar și Irimieș sunt juniorii Liceului cu Program Sportiv care evoluează pentru HCM Bistrița. Aceștia au jucat și în primul meci din acest sezon, în fața echipei Național Sighișoara. S-a văzut însă lipsa de experiență, greul în acest meci fiind dus de veteranii echipei: Lungu, Cosma, Dîl, Ioja și Ioneac. Săcăleanu nu a evoluat în acest meci, el aflându-se doar pe bancă. Introduși mai mult în partea secundă, juniorii au contribuit și ei la victoria echipei în fața lotului național de juniori de la Sighișoara. „Lot numeros am, problema este că sunt foarte tineri și nu au valoare foarte mare. Dar sper să compenseze prin devotament. Anul acesta nu avem obiectiv și o să fiu mulțumit dacă vor progresa” a declarat Bogdan Cosma.

 | 298 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On