E arădean și a fost căpitan la UTA! Azi trebuie s-o învingă pentru a a promova cu Gloria!

Când a revenit în „alb-roșu” în vara anului 2012, Radu Mărginean și-ar fi dorit să-și încheie cariera de fotbalist în Calea Aurel Vlaicu. Inconsecvența lui Adrian Marțian l-a trimis din nou pe valorosul mijlocaș departe de casă, la Bistrița, acolo unde arădeanul caută să promoveze cu Gloria în Liga 1, scrie Sport Arad.

Vineri, „Mărgi” dă piept cu echipa de care s-a despărțit din postura căpitanului și pe care trebuie să o învingă pentru ca Bistrița să nu-și compromită obiectivul. „Am pierdut destule puncte în precedentele etape, este clar că nu ne mai putem permite pași greșiți. Cele trei puncte cu UTA sunt importante pentru noi, dar nu vor fi ușor de luat. Valorile sunt echilibrate în această serie, au fost destule rezultate neașteptate și, din păcate, unele dintre ele ne-au vizat și pe noi în mod negativ”, recunoaște experimentatul fotbalist.

Pentru Mărginean, reîntâlnirea cu UTA este una specială și asta chiar dacă: „UTA nu mai e UTA de ani buni de zile. Neseriozitatea conducătorilor și în special cea a lui Adrian Marțian a stins din spiritul UTA-ei, care și așa de abia mai pâlpâia în vestiar sau în tribune. Adevărata UTA eu am cunoscut-o și am rămas cu ea în minte din anii ’90. Pe când eram copil de mingi, când mă atingeau fotbaliști ca și Marian Sinescu, Sandu Gaica, Marius Å¢ucudean, Nicolae Mitu, dar și ceilalți din acea generație extraordinară, simțeam într-adevăr că vreau să joc pentru acest club, în fața unui stadion plin. Apoi, de la an la an, lucrurile s-au înrăutățit și s-a ajuns la situația dezastruoasă de astăzi. E dezolant când mai vezi câteva sute de oameni în tribune și pe teren unii jucători, care, cu tot respectul, nu ar fi avut niciodată ce căuta la Arad. Suporterii adevărați au sesizat și ei acest lucru și au acționat cum au crezut mai bine. Nu-i judec nici pe unii, nici pe alții, doar că, din punctul meu de vedere, palmaresul și suporterii dau identitatea unei echipe”, a adăugat „închizătorul” de 31 de ani.

 | 1.080 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *