”Marșul” legiunii bistrițene (Gloria 1922) în noua ediție a primei scene fotbalistice din România suscită interesul multor susținători și nesusținători. Asta în cea mai mare parte din cauza emoțiilor de la sfârșitul campionatului din 2009, iar pe de altă parte din cauza gravelor penurii economice și financiare ale societății contemporane, inclusiv a celei din Bistrița”“Năsăud.
Un bilanț tehnico-administrativ și respectiv construcția unui proiect pentru 2009/2010 a fost ratat. Consiliul Director a luat act de opțiunea staff-ului tehnic I. O. Sabău de a renunța la o nouă campanie. În această săptămână C. D. va mandata o altă echipă tehnică. În baza concluziilor desprinse din activitatea trecută, dar și din realitățile momentului, câteva coordonate se impun:
”¢ economii drastice: scăderea veniturilor jucătorilor, înghețarea investițiilor, reducerea numărului de salariați din administrație, în general scăderea cheltuielilor cu minimum 30%;
”¢ valorificarea maximală a jucătorilor autohtoni, răspândiți sau tineri aflați în prag de promovare;
”¢ atragerea de noi surse de venituri și exploatarea superioară a celor tradiționale;
”¢ soluționarea trebuințelor materiale din viața și activitatea lotului de jucători, mai mult din activități gospodărești proprii;
Ӣ conlucrarea cu celelalte cluburi partenere pentru servicii reciproce ieftine;
”¢ avansarea de propuneri către Ligă și FRF pentru adoptarea de soluții normative ieftine (licențieri, arbitraje ș.a.).
Toate acestea privesc în bună măsură clubul bistrițean.
Trebuie avut însă în vedere că posibilele sugestii și căi de urmat nu sunt decât paleative, atâta timp cât celelalte cluburi ale țării, partenere de competiție, vor avea un standard de activitate mult mai înalt decât al reprezentanților noștri. În atare condiții, existența viitoare a Gloriei pe prima scenă va fi o iluzie. Ne-am obișnuit cu afirmația cu valoare de maximă: „cât e Pădureanu, Gloria va fi în A”. Priceperea recunoscută a președintelui de club, după părerea noastră, nu mai e suficientă! El are nevoie de sprijinul financiar al susținătorilor (autorități, agenți economici, membri susținători, public), care să contracareze potențialul uman și material al celorlalte competitoare. Există un minimum de condiții obligatorii pentru a se menține echipa.
Altfel, din 2011, Gloria 1922 va fi o amintire în Liga I a României!
Ultimele comentarii