Pe o căldură ecuatorială, de peste 40 de grade Celsius, duminică, circuitul din Valencia și-a trăit al doilea an din viață. Cu McLaren Mercedes pe primele locuri ale grilei (Hamilton și Kovalainen) cursa se anunța încleștată atâta timp cât principalii combatanți se aflau în urmă: Barrichello (Brawn) locul 3, urmat de S. Vettel (RBR), Raikkonen (Ferrari), Rosberg (Williams), F. Alonso (Renault) și Webber (RBR) locul al optulea.
Cum însă zvonurile circulă și de multe ori se și confirmă, circuitul nu a asigurat nici măcar o depășire, în afară de start (unde Raikkonen a urcat pe patru de pe cinci, iar Button și Vettel au pierdut câte două poziții) sau de linia de pit-stop. Aceasta le-a și fost de altfel fatală celor de la McLaren care au pierdut ambele poziții pe rând în fața lui Barichello, care a urcat pe locul întâi, înaintea lui Hamilton după o neînțelegere între acesta și echipă.
În urma clasării finale (Barrichello, Hamilton, Raikkonen, Kovalainen, Rosberg, Alonso, Button și Kubica în puncte), încă un pilot adoptă visele titlului, Barrichello, revenit pe locul doi în clasamentul general, cu 54 de puncte, în urma lui Button cu 72 de puncte. La echipe, Brawn își consolidează poziția, cu 126 de punte, urmată de R.B. Renault cu 98, 5 , Ferrari cu 46 și Mercedes cu 41. Reușita lui Barichello, la 37 de ani, nu poate fi decât o uriașă reușită pentru el și… poate un semn pentru Michael Schumacher…?
Ultimele comentarii