Două remize cu clujenii

– juniorii B ai Gloriei Bistrița au remizat în ultimele două etape, cu cu LPS și cu ”U” Cluj, după două meciuri bune

Doar o remiză au reușit juniorii antrenați de Horațiu Pârțiu în etapa intermediară, pe terenul echipei LPS Cluj. Gazdele au condus cu 1-0, iar
Sîplăcan a egalat. În repriza secundă, bistrițenii au mai ratat câteva ocazii bune de a marca, dar meciul s-a terminat 1-1.

Bistrițenii au primit apoi vizita Universității Cluj. La capătul unui meci de infarct, pe care l-au avut în mână, conducând cu 2-0 și apoi cu 3-2, juniorii B ai Gloriei au obținut doar o remiză, scor 3-3. Golurile bistrițenilor au fost marcate de Jarda (2) și de Brumă. ” A fost cel mai bun meci al acestei echipe, de când o pregătesc eu. Am condus de două ori și am ratat multe alte ocazii de a marca. Ei au marcat din faze fixe, avem probleme la loviturile libere. Dar s-a văzut și lipsa de experiență a jucătorilor mei, care sunt mai mici” a declarat antrenorul Horațiu Pârțiu. Acesta a folosit următoarea formulă în meciul cu ”U” Cluj: Uilean, Pătrășcan, Imbuzan, Jarda, Câțcăuan, Antonescu, Mici, Sîplăcan, Colța, Bolfă, Brumă. Au mai jucat: Sbîrci, Codreanu, Echim.

 | 398 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On