Transferat în acest tur de campionat de la Lechința la Telciu, Cornel Pop nu s-a putut bucura pe deplin de evoluțiile bune de la noua lui echipă. În ultima etapă, la Șieu, a suferit o accidentare gravă, care îl va ține departe de terenul în primele etape ale returului.
În minutul 60 al meciului, un adversar l-a lovit puternic prin apărătoare și nu a mai putut continua jocul. Piciorul i s-a umflat, iar la spital verdictul a fost destul de dur: fractură de tibie.
Fundașul descoperit de regretatul Dumitru Sigmirean la LPS Bistrița nu are voie să calce pe piciorul stâng până în 24 decembrie, iar apoi, încă o lună, va avea un gips pe care se va putea sprijini. Așa încât îl va prinde Revelionul în cârje.
„A fost dureros iar acum e neplăcut și plictisitor să stai doar în pat. Poate nu voi rata foarte mult din retur, depinde cum mă voi recupera. Ce să fac, trebuie să trec și peste asta. Am avut două necazuri mari în acest sfârșit de an: decesul domnului profesor Sigmirean și accidentarea asta. Îmi doresc un an mai bun, cu multă sănătate, că e cea mai importantă”, spune unul dintre cei mai simpatici și talentați fotbaliști din județ.
Adrian Linca
Ultimele comentarii