Circuitul est-european avea deja faima curselor interesante aduse fie de ploaie, fie de specificul propriu-zis al circuitului. Anul acesta, pista nu și-a renegat renumele și a adus o cursă cu depășiri numeroase încă din primul tur, safety-car și multe alte întâmplări atractive.
În calificări, echipa Mercedes și-a luat partea regelui, ocupând primele două poziții prin Hamilton și Rosberg, cei de la Ferrarri anunțând intenții războinice prin Vettel și Raikkonen pe 3 și 5, în timp ce cei de la Williams nu au reușit decât 6 și 8, iar cei de la Red Bull le-au luat fața prin 4 și 7. O grilă ce nu anunța mari întâmplări însă n-a fost să fie…
În prima curbă, Vettel se așază în fruntea cursei, iar în a doua îl ajută și pe Raikkonen să ocupe locul secund în dauna lui Hamilton care iese în pietriș și cade pe locul 10, de unde nu mai reușește mari lucruri pentru o perioadă. Pentru Mercedes rămâne Rosberg pe 3, dar lucrurile arată deja interesant atâta timp cât Vettel și Raikkonen nu numai că păstrează distanța, dar reușesc să adauge și secunde între ei și Rosberg. Mașinile Mecedes arătau așadar încă din primele ture că au o poziție modestă față de cei de la Ferrarri, lucru cu care nu mai eram obișnuiți de mult.
Cursa se așază într-o oarecare măsură, se formează plutoanele, însă monotonia nici măcar nu apare pentru că încep marile evenimente. Mai întâi, Hulkenberg aduce safety-car-ul pe pistă după un accident în singura curbă ce permite depășiri, la capătul liniei de start – finish. Din acest moment, evenimentele se țin lanț, Raikkonen abandonează după căderea sistemului de recuperare a energiei, Ricciardo de pe 3 intră în coleziuni succesive cu Hamilton și apoi cu Rosberg, penalizările curg pentru aproape toți piloții pentru diverse încălcări de regulament. Recordman absolut, Pastor Maldonado, cu 3 penalizări succesive.
La finish avem așadar un Ferrarri cu Vettel pe primul loc urmat de cele două mașini Red Bull cu Kvyiat și Ricciardo, pe 5 Alonso cu un rezultat incredibil pentru Honda iar pe 6 și 8 Hamilton și Rosberg.
Runda de la Hungaroring reprezintă un semnal important pentru a doua jumătate a sezonului. În cele câteva săptămâni de vacanță echipele nu se vor odihni, însă opțiunea luată de Ferrarri, ce a fost superior celor de la Mercedes, sau locurile 2 și 3 ocupate de cei de la Red Bull, sunt toate motive de îngrijorare pentru cei de la Mercedes. Supremația lor pare pusă la mare îndoială după cursa de la Hungaroring.
P.S. E bine totuși că FIA și echipele au decis de comun acord să facă ceva pentru revenirea la sistemele de evacuare clasice din F1. Motoarele chiar nu mai sunau ca altădată.
Dorin Dobra





Ultimele comentarii