Doi foști jucători de prima ligă decid soarta meciului de la Orhei! Altfel, un meci slab: 1-1, Cetate- Monor!

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, zice o vorbă veche, potrivită pentru meciul de la Orheiu Bistriței, între Voința Cetate și Atletico Monor, din prima etapă a Ligii a 4-a. Deși tribuna gazdelor a fost aproape plină,, dezamăgirea a fost sentimental care s-a citit pe chipul spectatorilor la final, și de-o parte și de cealaltă.

A fost un meci presărat multe greșeli, de toate felurile. Au gafat antrenorii, neinspirați cu alegerile primelor garnituri dar nici cu schimbările. Apoi jucătorii au comis-o care mai de care și, evident, arbitrii, ca să fie tabloul complet. Rezultatul a fost în cele din urmă echitabil, ambele echipe fiind la fel de slabe.

Scorul a fost deschis de fostul divizionar A Cristi Pop, care l-a simțit ieșit din poartă pe Gălățan, într-o fază în care portarul gazdelor s-a hazardat un pic în afara careului. A tras pe poartă de la vreo 35 de metri și a marcat simplu, dar precis.

Oaspeții au mai avut cel puțin 4-5 ocazii în prima jumătate de oră, însă la finalul primei părți gazdele s-au trezit și puteau egala în mai multe rânduri.

Repriza a doua pare să fi fost a Voinței, însă frații Apostolache, Ștețco și Petrean, responsabili cu golul, n-au fost în apele lor. Egalarea a venit din gheata lui Ștefoi, un alt fotbalist trecut prin prima ligă. În minutul 50, cu un șut frumos de la 25 de metri, ușor deviat, l-a bătut pe durdunelul portar Bruta, greu de învins până atunci.  Același Ștefoi a văzut “roșu” în finalul meciului, la al doilea galben indiscutabil.

Cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut în minutul 80, când gazdele au văzut un henț, dar arbitrul Sângeorzan a considerat, probabil, că fundașul monorean nu a lovit mingea cu mâna în mod intenționat. Decizie corectă, am putea spune, însă una care nu absolvă brigade de multe alte “mărunțișuri” deranjate pentru ambele tabere.

Cetate: Gălățan, Georgiu, Dodea, Nap, Andrieș, Ștețco, Gotea, Ștefoi, Hâlmu, V. Apostolacge, Petrean. Au mai intrat: R. Apostolache, Mihalte, Halas, Dumitrean

Monor: Bruta, S. Creța, Muscar, Dejan, Hondrari, Rogna, Mușină, C. Pop, Simionca, Fodor, A. Pop: A mai intrat: Drăgan

Brigada de arbitri: Călin Sângeorzan, Mircea Roșca, Vlad Vultur. Observator Toma Ivan.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de facebook!

Adrian Linca






 | 561 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *