Fratele mai mic al lui Lucian Sănmărtean, Dinu, joacă la Brăila în Liga a doua. La vară va împlini 32 de ani, dar zice că se simte ca la 25. „Te rog, nu scrie asta”, spune el cu modestia de care a dat dovadă mereu. Nu l-am ascultat, fiindcă suntem convinși că are dreptate.
A jucat în echipamentul Gloriei peste 40 de meciuri și de fiecare dată a dat tot ce a avut mai bun în el. Nu e la fel de talentat ca fratele său, dar e un sufletist cum rar întâlnești în fotbal. Și de care Gloria ar putea avea nevoie, în planul ei de reorganizare. La ce fundași are Manea acum pe partea stângă, Dinu ar putea juca lejer. În ciuda vârstei, alături de Cătălin Bucur și Radu Răzvan, ar putea contribui la readucerea spiritului bistrițean de care vorbește mereu președintele Hatfaludi.
„M-a căutat cineva de la Bistrița în ultima zi de transferări. De fapt, nu pe mine direct, ci pe directorul sportiv. Am contract până în vară la Brăila dar, cine știe, nu exclud să mă întorc acasă”, spune Dinu, chiar dacă știe că la Bistrița contractele sunt foarte mici. Practic, la Brăila ar câștiga aproape dublu, dar îl tentează o reîntoarcere acasă.
Echipa lui a stat în ultimele două etape iar el nu va juca nici în această rundă, fiind accidentat. „Am stat în gips în ultima săptămână. Am o problemă la gleznă, însă minoră. O să revin fără probleme”, spune fotbalistul care din 2010, de când a plecat ultima dată de la Gloria, a mai jucat la Vaslui, la Deva și la Tulcea.
Adrian Linca
Ultimele comentarii