Din nou lideri

Echipa din Bârgău a revenit pe prima poziție a clasamentului, ajutată și de rezultatul de la Reteag. Însă a avut de muncit pentru această reușită, Victoria Uriu fiind o adevărată ”nucă tare”

Meci încâlcit pe terenul din Pr. Bârgăului. Victoria Uriu este o echipă amenințată cu retrogradarea, astfel că oaspeții și-au propus să obțină un rezultat cât mai bun, mai ales că Heniu nu trece prin cea mai bună formă, în ciuda faptului că adună victorii după victorii, din ce în ce mai muncite. Muncită a fost și de data aceasta, Heniu trecând prin mari emoții pe parcursul desfășurării meciului. Doru Pop a simțit pericolul și, după primele 20 de minute, s-a ”introdus” în teren în locul lui Greab, după ce echipa din Uriu ratase o ocazie imensă prin Vlad (singur cu porta goală). Am văzut din nou tensiune în rândul bârgăuanilor, care se cam încurcau reciproc în teren, semn că echipa suferă puțin la capitolul creație. La pauză a venit bucuria de unde nimeni nu se aștepta, printre cei prezenți răspândindu-se zvonul că „Reteag conduce la pauză cu 2-0 pe Năsăud”. A fost momentul descătușării. Heniu a pornit asaltul spre poarta oaspeților, însă doar până în fața careului de 16 metri, finalizarea fiind cea care i-a lipsit echipei ”ghidate” de pe margine de George Ruscău. Pe contraatac, Uriu a avut acțiuni tăioase, care l-au scos în evidență pe portarul Ilieș, însă golul izbăvitor avea să vină cu 6 minute înainte de final, Sergiu Halostă marcând cu capul, în urma unei lovituri libere. Restul nu a mai contat, decât fluierul final al arbitrului Poenar și scandările jucătorilor bârgăuani: „Cine e pe primul loc… Heniu e pe primul loc!!!”


Am avut un meci foarte greu și, chiar dacă nu am jucat foarte bine, ne-am atins scopul. Rezultatul contează și faptul că am ajuns din nou pe primul loc. Mai este însă mult până la sfârșit…

George Ruscău

(rezultate, clasamente și casete meciuri în ”Sportul bistrițean” din 22 aprilie)

 | 262 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On