Ponosită, degradată, învechită sunt doar câteva dintre adjectivele care descriau Sala Polivalentă din Bistrița, în urmă cu câteva luni de zile. Locul unde se desfășurau cele mai importante competiții indoor din județ era jalnic. O podea care a suferit de-a lungul timpului puține recondiționări, cu un sistem de încălzire care nu făcea față și cu o lumină mult prea slabă, Polivalenta din Bistrița era rămasă cu mulți ani în urmă, făcea parte
dintr-un peisaj prăfuit al sportului bis-trițean. Chiar și banalele plase de la porți arătau parcă din alt secol. Era clar, avea nevoie de multă vreme de recondiționare.
O recondiționare care a durat doar două luni și în urma căreia se vede ceva. Vizual, Sala Polivalentă, cu noua podea și cu modificările făcute, îți lasă o impresie plăcută, pot zice chiar impresionantă la prima vedere, comparativ cu ce era înainte. După fondul documentar al lui Vasile Jimboreanu, Raoul Zanca a mai bifat un obiectiv, în mandatul său. Nu foarte mare, comparativ cu planurile pe care le-a expus, acest obiectiv merită a-mintit la capitolul realizărilor. E drept, și Zanca a lăsat deoparte modestia și nu a ratat ocazia să amintească, în discursul său, că în 20 de ani nu s-a făcut nimic la Polivalentă. Dar asta e mai puțin important, rămâne doar în paginile ziarelor. Important e că sportivii care se pregătesc și joacă în Polivalentă, vor avea de acum condiții mai bune și, sperăm noi, și performanțe pe măsură. Și dacă tot suntem la ”fapte bune”, putem spune că moderni-zarea Sălii Polivalente e din aceeași categorie cu pista de atletism și modernizarea încăperilor de sub tribună, realizate pe vremea lui Adrian Moldovan. E clar, sunt câteva lucruri care se văd și care s-au făcut în ultima vreme la acest capitol. Înșiruindu-se însă, nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat astăzi sportul bistrițean cu câte un astfel de pas mic în fiecare an, din `90 încoace.
Ultimele comentarii