Etapa a treia a play-offului ligii 1, feminine, seria Nord, a programat la Fălticeni, întâlnirea dinte Armonia Dolhești, echipă clasată pe locul 4 în clasament înaintea acestei etape și Heniu Prundu Bârgăului, lidera la zi a clasamentului. A fost o partidă controlată cap-coadă de bârgăuance, care s-au dezlănțuit după pauză, când au reușit să înscrie șase goluri și să-și asigure o victorie clară, asigurându-și astfel un avans de 6 puncte față de Viitorul Reghin, ocupanta locului 2, echipă pe terenul căreia ar putea sărbătorii promovarea, duminică, în cazul în care fetele de la Heniu părăsesc terenul neînvinse.
După o primă repriză în care bârgăuancele au ratat mult reușind să înscrie o singură dată, la mijlocul reprizei, când Adina Rognean a luat o acțiune personală încheiată cu un gol din interiorul careului, fetele de la Heniu au făcut o repriză a doua foarte bună reușind să marcheze de șase ori. Cristina Peride a făcut 0-2, transformând un penalty scos de Rognean, tot Peride transformând în gol o lovitură liberă de la 25 metri ducând scorul la 0-3. Rognean centrează de două ori de pe dreapta pentru Andreea Lauruc și Alexandra Blaga și scorul devine 0-5, Peride trimite în careu o minge pentru Elena Șteff și aceasta înscrie pentru 0-6, cireașa de pe tort fiind pusă în ultimul minut de joc de către Cristina Peride, cea mai bună jucătoare de pe teren, care trimite mingea în vinclu, din lovitură liberă de la 22 metri, stabilind astfel scorul final.
Lotul folosit de Călin Svoboda și George Ruscău jr.: Ana Mateșan, Tabita Silași, Voichița Rus, Georgiana Nistor, Crina Câmpan, Rodica Èšegle, Cristina Peride, Katalin Filler, Corina Pop, Adina Rognean, Andreea Lauruc. Au mai jucat: Lavinia Coman, Elena Ștef, Alexandra Blaga, Ioana Tisa, Crina Palage .
Călin Svoboda, antrenor:” A fost un joc pe care l-am controlat în întregime, obținând o victorie clară și meritată. Felicit fetele pentru evoluție, atitudinea avută în acest joc și pentru rezultatul obținut, rezultat care ne consolidează poziția de lider al clasamentului play-offului. Principala noastră contracandidată la promovare, Vasas Odorhei, a pierdut pe teren propriu în fața celor de la Reghin, iar noi cu un egal, duminică, pe terenul celor de la Viitorul Reghin ne asigură matematic promovarea în prima ligă cu două etape înainte de terminarea play-offului”.
Sportulbistritean.ro





Ultimele comentarii