Vrei parcare pentru pocăiți? Reamenajează Hala din Decebal, unde ne-ai desenat catralioane de locuri supra și subterane. Ca să putem intra cu mașina pe terenul de sport îl puteam alege și pe Costan la Primărie, nu era musai să te votăm pe matale!
Primarul zice că în cazul terenului de sport de pe Trandafirilor e vorba despre intoleranță religioasă. Cică s-ar agita lumea doar fiindcă ăia care parchează acolo sunt pocăiți, că dacă ar fi ortodocși n-ar avea nimeni nici o treabă.
O tâmpenie pe jumătate adevărată, dar mai filosof era primarul dacă tăcea. O vorbă care pune gaz pe foc și agită toate spiritele, în loc se le calmeze, așa cum am fi așteptat din gura unui edil, adică a unuia care construiește, nu care dărâmă. Într-adevăr, acolo e vorba de intoleranță, dar nu doar la religie, ci în egală măsură la aroganță, la tupeu, la nesimțire. Sigur că te irită niște fițoși care epatează cu bolizi de lux și țoale de firmă, care au pretenția să parcheze acolo unde ție nici măcar nu ți-a trecut vreodată prin cap să intri cu Dacia ta răblăgită. Nu-ți tihnește, normal, să-i vezi în fiecare duminică sub geamul tău, cu atât mai mult cu cât știi că-s pocăiți, adică oameni de-ăia altfel decât tine, ca să nu spun mai mult, deși mă mănâncă tare în vârful pixului.
E intoleranță, da, dar firească și omenească. Locatarii de pe Trandafirilor, pe bună dreptate, au senzația că li se cuvine un spațiu care a marcat copilăria câtorva generații. Ca să priceapă mai bine și primarul, ar trebui să-și imagineze gipurile alea parcate în șura în care a tras el primul filcău la Șirioara. Sau să-i parcheze prin jurul casei toți interlopii care vin la sinteticul de pe strada lui.
Ș-apoi, Ovidiu Crețu vorbește despre intoleranță, tocmai el, regele intoleranței? Un angajat la stat care are senzația că orașul e pe numele lui, că are extras de carte funciară pe Bistrița, că poate face orice, oriunde și oricând în acest municipiu. Că poate lua credite babane în numele nostru sau pur și simplu că ne poate trece strada doar pe unde vrea el, ca la strungă, printre garduri ajutătoare și stâlpișori de ghidare.
Dacă ei ar fi toleranți, atât primarul cât și pocăiții, și-ar vedea de treabă și n-ar insista cu treaba asta care se dovedește foarte sensibilă. I-ar lăsa în pace pe oamenii ăia, cu intoleranța, frustrările și amintirile lor. N-ar amesteca într-un rahat care poate puți și mai tare de-atât, ci ar căuta alte soluții, ca să împace toate taberele.
Adrian Linca
Ultimele comentarii