Despre șmecheri. Altfel de șmecheri

"Băieții ăștia, sau ce-or fi ei, au niște super puteri!", asta am putea spune, parafrazând o replică dintr-un film al lui Nicolaescu, despre Răzvan Martin și Adrian Crișan. Băieții ăștia au învins criza, au învins „țircusul”, șușanelele și șmenurile din țară.

Sportivii ăștia sunt doi bistrițeni care fac ce știu și o fac foarte bine. Vorbesc puțin și fac mult și nu oricum. Fac mult nu în comparație cu românul care stă toată ziua la TV și așteaptă ajutorul social, ei fac mult, în domeniul lor, în comparație cu nemții, cu englezii, cu francezii și în comparație cu japonezii sau rușii, popoare super dezvoltate din toate punctele de vedere. Adrian și Răzvan stau la masa bogaților sportului, sunt peste mulți din Europa. Prin comparație, politicienii noștri, Boc, Ponta, Crin, sunt niște sărăntoci care stau capra în fața europenilor.

Da, e o diferență între sport, politică și măsuri economice. Dar sportivii noștri au ales să facă ceva la care sunt cei mai buni. Într-o țară în care puțini sunt cu adevărat experți în ceva și majoritatea fac multe și prost, ăsta e un exemplu demn de urmat.  

În Bistrița, Răzvan și Adrian ar trebui declarați „meseriași”, în adevăratul sens al cuvântului. Ei sunt printre puținii meseriași adevărați, printre puținii bistrițeni și români care reușesc fără să păcălească,  fără să facă un șmen. Rezultatele lor sunt clare, în kilograme și puncte, nu pot fi numărate și adunate ca Pristanda, nu pot fi interpretate.

„Rumeinia” asta a noastră, făcută zdreanță de niște nenorociți, pentru putere, a fost spălată de niște oameni mai buni, ca Sandra, Alin, Răzvan, Adrian. Steagul României, călcat în picioare de cei care o conduc, a stat sus, printre țările lumii, preț de câteva minute, datorită sportivilor.

Bistrița, sătucul ăsta al nostru, plin de BMW-uri, de cocalari, de pițipoace care-o ard toată ziua pe terase, a dat doi sportivi la care s-a înclinat Westminster Abbey, doi sportivi care ne-au făcut pe noi, cei de acasă, să ni se zburlească părul de emoții și de bucurie, la modul cel mai real. Înconjurați de neputință, mediocritate și „descurcăreală”, Crișan, Răzvan, Saranciuc și regretatul Bozga ne-au dat un exemplu. Acela că, dacă nu păcălești aici, acasă, munca și viața, dacă îți înmulțești talantul care ți-a fost dat și nu-l îngropi, mergi cu fruntea sus oriunde în lume.

Băieții ăștia ne-au amintit ce înseamnă să fii șmecher. În sensul bun.

Augustin Danci