De la Consiliul Local, încă un miliard pentru sport. Să trăiascăăăă….!

– în ședința ordinară de săptămâna trecută, consilierii s-au gândit și la alte
sporturi cum ar fi dansul, luptele sau șahul, dar nu au uitat nici de Gloria, căreia i-au mai făcut o îndemână

După ce în luna martie, consilierii județeni au alocat a-proape 20 de miliarde pentru Gloria și câte 2,5 miliarde pentru echipele de handbal masculin și feminin, săptămâna trecută a venit rândul altor sporturi să primească finanțare. Astfel, au primit bani Clubul de Dans Sportiv Floris (31 500), CS Karate Bistrita (25 000), Asociatia Club Sportiv Handsport (20 000), Clubul Sportiv Hercules Bistrita (21 000 pentru relansarea luptelor greco-romane în Bistrița), Asociația Șah Club (18 500), Baschet (9 000). Au rămas cu buza umflată cei de la CSM, care n-au primit nici un leu pentru nici o ramură sportivă, clubul de karting sau cel de go. Consilierii au respins și proiectul complexului Schreiner care vroia bani pentru o școală municipală de înot, dar și cel al jurnalistului Marius Chiuzan care s-a gândit la un tur al orașului pe bicicletă. În total, peste 26 de miliarde de la buget au fost direcționate către sport pe 2010, dacă includem aici și banii din luna martie.

 | 576 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On