Între timp, încep să apară concurenții. Apare și Dani. Foarte obosit, cursa l-a epuizat și asta se vede pe fața lui…
Cum a fost concursul?
A fost năucitor. La mine e prima cursă în care rezist până la final și cred că iau și un loc!
 Traseul cum ți s-a părut?
A fost frumos, dar urcarea aia, cele două zile de pietre ne-au năucit. A fost prea mult, pentru hobby a fost prea mult. Și astăzi am avut același traseu cu cei de la extrem, ceea ce înseamnă că nu ne-au menajat deloc organizatorii. Dar nu mă întristez”¦ uite picură ulei deja!
Dar ai ajuns la finiș”¦
Da și o să iau și un loc. Am văzut și eu ieri că unii au abandonat, cam mulți”¦ greu”¦
Vrei să mai participi la astfel de concursuri?
La Bistrița oricând, doar că o să-mi iau un scut”¦ o să pun două scuturi! Și în țară am decis să mă duc la toate la care apuc și care nu sunt în timpul săptămânii.
Cum te-ai gândit să faci acest sport?
Am făcut toate sporturile, dar la ăsta mă uitam de mult la televizor și nu mi-l permiteam. De anul trecut, din noiembrie, am adunat niște bani, mi-am luat o motocicletă și a început să meargă. Am făcut tot sporturi de echipă până acum, ăsta e primul sport individual și – crede-mă – e mult mai bine. Singur cu casca ta, n-ai cu cine să te cerți, nu poți da vina pe nimeni…
E mai greu decât la emisiune?
Emisiunea e cel mai ușor lucru pe care îl fac în viață. Până acum, nu cred că mi s-a întâmplat de trei ori în viață să vorbesc cu mine atât de mult pe cât am făcut-o azi. Mă rugam să pot continua”¦ Nu vrei să știi unde am fost…
Ai avut-o ca susținătoare pe Mihaela”¦
Noi avem un proiect aici, la Tășuleasa, și plecăm în seara asta, după premiere. S-a oprit să mă ia, că eu n-o să pot să conduc”¦
| 378 vizualizări
Ultimele comentarii