Cupa României: Gloria II ”“ FCMU Baia Mare 2-5: Una cu pământul!

 

Elevii lui Adrian Florea și Dorel Zegrean au început partida cu băimărenii parcă tracasați de niște oaspeți veniți din Liga II. Nu exista niciun motiv, mai ales că maramureșenii sunt intrați de puțin timp în liga unde a fost retrogradată și echipa mare a Gloriei.

Cu Mihai Prodan la centru și Monica Rigo și Frenț Tunioghyi la margini, Bistrița începe în corzi partida, iar după câteva atacuri fulger ale oaspeților la poarta apărată de Botoșer, minutul 19 aduce și primul gol al partidei și singurul oferit puținilor spectatori în prima repriză. Golul a fost înscris de Vasile Pop care îl păcălește pe Boto cu o minge primită de la Achim. Replica bistrițenilor se lasă mult prea mult așteptată, și, deși Curtuiuș și Mihăiță Roman încep să rejoace mingea, centralul Prodan fluieră finalul primei reprize cu scorul de 1-0 în favoarea elevilor lui Romulus Buia.

La ieșirea de la vestiare, bistrițenii întăriți cu Apostolache și Hazbei, ies în iureș la atac, iar Dobrea trece pe lângă egalare. Golul doi este însă marcat de băimăreni din lovitură de pedeapsă, fiind vorba de un falult al lui Dobrea asupra lui Dragoș, Achim transformând fără probleme.

La 2-0 pentru oaspeți, Bistrița iese din transă și punctează în minutul 55 prin Curtuiuș, care primește o minge de la Apostolache și trage pe lângă goal-keeperul băimărean Lovasz. După aproximativ 20 de minute de joc aproape „nebun”, oaspeții care domină copios înscriu golul cu numărul trei prin Petrică Dragoș (min. 76). Trei minute mai târziu, orgoliul lui Mihăiță Roman face ravagii și Bistrița înscrie golul cu numărul doi, după ce o minge șutată din afara careului este respinsă de Lovasz în gheata lui Roman.

La scorul de 3-2, speranțele bistrițenilor nu erau năruite încă total, dar foarte repede, Durcuș marchează sec cu o minge trasă ca din tun de la 30 de metri și care l-a făcut simplu spectator pe Botoșer.

În ultimele minute ale meciului, Gloria II nu se mai regăsesște pe teren, iar același Dragoș Petrică înscrie cel de-al cincilea gol al băimărenilor.

Gloria II: Botoșer (cpt) – Patca, Homei, Ștefănuț, Bolbos, Kovacs, M. Roman, Fizeșan, Dobrea, Rogozan, Curtuiuș.

Au mai jucat: Apostolache, Hazbei

FC Universitatea Baia Mare: Lovasz – Durcuș, Istrofor, Toma, Siecoban, Achim, Fritea, Piană, Vasile Pop, Geco, Petrică Dragoș

Cartonașe galbene: Apostolache, Dobrea, Achim, Roman, Oltean.

Alin Cordoș

 | 323 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *