Cupa Generozității, competiție caritabilă organizată de medicul Marius Pop, a ajuns la ediția cu numărul 13. A fost un succes pe toate planurile. Opt echipe s-au luptat pentru podium, meciurile fiind care mai de care mai spectaculoase.
A câștigat echipa Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Târgu Mureș, invitata specială a acestei ediții. Echipa lui Dan Bâltag a învins în finală formația SRI, condusă de Lucian Chiș. Dar cel mai mare câștig a fost suma de 3800 de lei strânsă în cutia generozității. Banii vor merge către câteva familii nevoiașe, care vor avea sărbători mai calde cu această ocazie.
De asemenea, ca de fiecare dată, a fost premiată o sportivă de mare perspectivă. Gimnasta Ioana Bârsan și antrenoarea ei, Ica Sigartău, au pimit câte 400 de lei din banii adunați la acest eveniment.
Premiile au fost oferite de clubul Lions iar festivitatea de premiere a fost onorată de președintele Consiliului Județean, radu Moldovan, și de directorul DST, Florian Constantin.
„E extraordinar ce faceți în fiecare an, înaintea sărbătorilor. Cu multă distracție și fairplay, reușiți și gesturile caritabile încărcarcate de mare emoție”, a spus radu Moldovan, care a asistat cu interes la finalele competiției.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii