Cupa Bistrița la motocros, o competiție pe cale de dispariție

Motocrosul, un sport care în urmă cu câțiva ani aduna sute de oameni la concursurile de pe Dealul Cighir și îi aducea la Bistrița pe cei mai buni sportivi din țară, dar și concurenți din străinătate, și-a pierdut din anvergură. Nemaifiind inclus în circuitul Campionatului Național de motocros, din cauza faptului că nu avem condiții pentru organizarea de curse la acest nivel, concursul de la Bistrița a fost anul acesta unul de criză. Ajunsă la a 10-a ediție, Cupa Bistriței la motocros se bucură de din ce în ce mai puțin interes din partea autorităților. Deși a fost organizat de Direcția pentru Sport și de Primăria Bistrița, nici primarul Ovidiu Crețu și nici Raoul Zanca nu au fost prezenți la concurs. De organizare, de premieri și de primirea sportivilor s-au ocupat, ca de obicei, Daniel Szabo și tatăl său, iar din partea Direcției Anghel Zăpârțan. Și premiile au lipsit, câștigătorii fiind nevoiți să se mulțumească doar cu diplome și cupe.

Cupa Bistriței a fost dominată de brașovenii de la Clubul „Smart”, aceștia impunându-se la mai multe categorii. Brașoveanul David Voiculeț, în vârstă de numai 8 ani, a câștigat concursul la categoria 50 cmc, automate. Alți doi brașoveni de la Clubul „Smart” au câștigat la clasele 65 cmc, respectiv 85 cmc. La clasa MX 2, pe locul I s-a clasat Istvan Balasz din Odorheiul Secuiesc. La amatori a câștigat Vilmoș Fodor (SMART Brașov), tot un brașovean, Alexandru Encean, terminând pe primul loc și la veterani. Bistrițeanul Ionuț Sângeorzan de la XRT a terminat primul la amatori nelicențiați, în timp ce un alt bistrițean, Flaviu Negrușeri a câștigat competiția la Quad-uri. Mihăiță Nagy de la XRT Bistrița a câștigat concursul la clasa OPEN.

 | 324 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On