Cu și despre oameni importanți din Bistrița

Acum câțiva ani nu credeam vreodată că o să scriu așa ceva despre bistrițeni. În general îmi plac bistrițenii. Sunt oameni calzi, veseli și cu mult bun simț. Oameni cu care poți să te înțelegi și oameni care de-a lungul anilor au făcut multe și mulți dintre ei au ajuns departe. Ce-i drept, nici nu-mi prea băteam capul cu probleme de genul ăsta. Doar că, de vreo 2-3 ani, imaginea s-a cam schimbat. Poate că și datorită faptului că în meseria asta ai de-a face cu foarte mulți oameni. Și de multe ori depinzi de ei. Și așa a început să se schimbe puțin imaginea oamenilor din Bistrița. Și vezi că există foarte mulți fițoși, unii ofensator de fițoși, care dacă au o oarecare funcție și vreo doi-trei oameni în subordine se cred buricul pământului și se așteaptă ca toată lumea să le de importanță. Oricum, fițoși e poate puțin spus. De fapt ei vor să pară inabordabili, cel puțin pe față, că de fapt abia așteaptă să le ia cineva un interviu, să îi bage în seamă.

Apoi mai sunt șoriceii sau cățelușii. Acei aciuați pe la stăpân, de cele mai multe ori persoane simple și normale în trecut și chiar și acum uneori, care însă își schimbă radical poziția când e vorba de instituția pe care o reprezintă sau, mai exact, de stăpân. Și încep discuția cu ”știi…de fapt…noi am hotărât…”, dar ”lasă că facem cumva”, asta când de fapt vor să te refuze într-o situație sau alta. Mă rog, ei poate n-ar vrea să te refuze, dar le-o cere stăpânul în fața căruia ei dau din coadă și așteaptă să fie mângâiați pe creștet. Penibili de-a dreptul. Și încă ceva. De fiecare dată când trebuie să medieze o situație de criză între presă și stăpân își dau toată silința. Să te convingă pe tine, ca reprezentant al presei, că nu e bine ce faci. Că doar nu pot să-și supere stăpânul. Și, foarte important, nu au tupeul să-ți spună în față nimic. Acești cățeluși se bucură când primesc un os de la stăpân sau o parte din ciolan. Da, sunt mulți de ăștia și-i vezi peste tot. Aruncați-le un os, cu siguranță o să se bucure!

Apoi mai sunt ”cei mari”. Foarte mari. Înțelegeți că e vorba de cei care cred că importanța lor e nemărginită, că fără ei lumea ar sta în loc, că au schimbat fața orașului. Unul, odată, nu demult, după ce a fost schimbat dintr-o funcție foarte importantă a unei mari companii din Bistrița a părut probabil cel mai penibil. Da, chiar mai penibil decât acei cățeluși. Omul nu vroia să vorbească cu presa, de nici o culoare. Dar, pe lângă asta, a venit cu argumentul suprem, că a refuzat interviuri de la super televiziuni naționale, deci era firesc să refuze presa locală. Poate pentru el era normală explicația. Personal, m-a năucit și m-a făcut să râd. Mi se părea demn de milă respectivul. Și poate l-aș fi înțeles dacă aș fi încercat.

Dar nu mai e nevoie. Câteva persoane, cu mult mai importante și mai cunoscute decât niște anonimi din Bistrița, mi-au arătat că se poate și altfel.

Nu contează cine, cert e că unele au legătură cu sportul, altele nu, dar sunt extrem de cunoscute, la nivel național și la nivel mondial. Dar, dincolo de asta, de bani, de faimă și de vedetisme, lasă la o parte fițele și se comportă normal. Și, mai ales, știu că relația cu presa trebuie să fie una umană, ca oricare alta. Cu siguranță așa au ajuns sus.

Cât despre Bistrița, va mai trece probabil mult timp până ca unii să-și dea seama că importanța lor e invers proporțională cu aerele pe care și le dau.

Notă: Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare. Cine se regăsește în descrierile făcute să mai citească o dată sau să meargă la un doctor. Cine a vrut să vadă dacă e vorba despre el după ce a citit titlul, înseamnă că are o reală problemă.