Vremurile în care Gloria Bistrița era respectată, în care putea câștiga cu oricine din prima Ligă și în care juca în cupele europene au apus. Nostalgicilor, nu vă mai gândiți că aceste vremuri se vor mai întoarce. Cel puțin nu în următorul deceniu!
Echipele din România care prind câte o cupă europeană acum sunt de trei feluri: cele în care oamenii bogați au investit milioane de euro, cele în care primăriile bagă milioane de euro sau cele din orașe cu combinate sau fabrici care sponsorizează cu milioane de euro. Gloria Bistrița nu face parte în niciuna din cele trei cazuri. Gloria nu are și nici nu va avea un investitor serios, nu există vreo mare companie din Bistrița care să vrea să investească masiv în club iar Primăria nu va da mai mult de 500.000 de euro pe an pentru acest club.
Gloria nu e nici moartă de tot, dar e în zona crepusculară, ținută între viață și moarte de speranțele celor care încă mai merg la meci și de promisiunile politicienilor. Deși ni s-a tot spus că ar fi pe drumul cel bun, că poate scăpa de insolvență, că promovează tineri și bistrițeni, Gloria a mers și în acest sezon pe un drum înfundat. Speranța unora că vor promova, vor lua niște bani de la Ligă și probabil vor scăpa de faliment n-a fost deloc întemeiată. Speranța n-a fost susținută nici de jocul din teren, nici de jocul de glezne din afara lui, nici de priceperea celor care conduc clubul dar cei mai vinovați sunt cei din urmă.
Conducătorii clubului au gestionat foarte prost situația și putem spune, fără nicio rezervă, că și-au bătut joc de toată lumea. Poate au avut bune intenții dar, prin nepriceperea lor, și-au bătut joc de antrenori, de jucători, de suporteri. Dacă atunci n-am recunoscut, poate din politețe, acum trebuie să o facem! Trebuie să recunoaștem că numirea lui Alexandru Hatfaludi în fruntea clubului a fost o glumă proastă și toți știam asta. Un om care a stat toată viața la firul ierbii, la propriu, pentru a-l întreține și a-l uda, nu are cum să aibă o imagine de ansamblu asupra clubului, asupra fotbalului.
Dacă l-a numit nea Jean în fruntea clubului, ca succesor al lui, a fost cu siguranță cel mai prost aranjament al lordului. Sau singurul aranjament prost al celui care a condus Gloria în adevărata perioadă de glorie. Dacă a ajuns președinte printr-un concurs de împrejurări, înseamnă că toate păcatele cooperativei s-au întors înzecit împotriva clubului și au făcut ca Gloria să fie condusă, în punctul de cotitură al istoriei sale, de poate cel mai nepriceput om din 1922 încoace. Ironia sorții s-a abătut acum, cu vârf și îndesat, asupra Gloriei, un club al cărui destin măreț a fost decis întotdeauna de fanioane ridicate doar pentru, în momentele cheie. Când tu „nea Șoni” te-ai înhămat să scoți clubul din datorii, să promovezi echipa și să schimbi în bine clubul dar n-ai reușit decât să ții încă un an antrenorii și fotbaliștii neplătiți, să alungi și nucleul dur al suporterilor înseamnă că ai eșuat. LAMENTABL!
În rest, situația este, pe cât de simplă, pe atât de complicată. Primăria Bistrița și Consiliul Județean vor da bani pentru Gloria, dar nu în formula actuală. Adică e nevoie de un club curat, fără datorii, fără să fie în insolvență, care să primească acești bani. Mai e nevoie de niște conducători pricepuți, care să aibă un plan bun și pe termen lung, nu cârpeli udate cu stropitoarea ca să mai țină încă un anotimp. Ideea asta, că trebuie să promovăm acum, e greșită. Fotbalul nu se termină mâine, după orice apogeu urmează o decădere și reclădirea, pentru a fi trainică, se face cu răbdare, dar mai ales cu pricepere.
Augustin Danci
Ultimele comentarii