Crișan lovește din nou! Meci decisiv în Europa – Asia 6-4!

 

Pentru a treia oară consecutiv, bistrițeanul Adrian Crișan a fost convocat în reprezentativa Europei pentru tradiționalul meci cu echipa Asiei. Aflat pe cel mai bun val din cariera lui, la 32 de ani, Crișan a surprins din nou pe toată lumea după două meciuri excelente, decisive în victoria echipei lui cu 6-4.

După prima zi a confruntării, echipa bătrânului continent a condus cu scorul de 4:1. Adrian Crișan l-a învins pe jucătorul japonez de origine chineză Chan Kazuhiro cu scorul de 3:1, celelalte puncte ale europenilor fiind realizate de Michael Maze, Dimitrij Ovtcharov și Vladimir Samsonov. Punctul Asiei a fost obținut de Li Ping din China care l-a invins pe reprezentantul gazdelor, Adrien Mattenet.

Însă cea de-a doua zi a început nu tocmai bine pentru europeni, Asia reușind să egaleze situația la patru. În ultimele două partide, scorul s-a înclinat in favoarea Europei, Dimitrij Ovtachor reușind să puncteze pentru 5:4 iar, în ultima partidă a serii, Adrian Crișan l-a invins pe Kamal Achanta cu scorul de 3:1 ducând scorul la 6:4 pentru Europa.

Echipa Europei: Dimitrij Ovtcharov (Germania), Vladimir Samsonov (Belarus), Michael Maze (Danemarca), Adrian Crisan (Romania) și Adrien Mattenet (Franta).

Echipa Asie: Ryu Seung Min (Coreea de Sud), Jiang Tianyi (Hong Kong), Chan Kazuhiro (Japonia), Li Ping (China) si Achanta Sharath Kamal (India).

sportulbistritean.ro

 | 494 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *