Crețu: „Nu cred că Primăria trebuie să aibă club de fotbal”. Ce spune despre banii pentru Gloria

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat că cei de la Gloria au dreptate când își cer banii dar că Primăria nu poate acorda fonduri pentru un club în insolvență.

"Eu cred că au dreptate cei de la Gloria, mă refer la antrenori și la jucători, să solicite. Eu mi-am arătat întotdeauna dispoziția pentru a da, dar numai în condiții legale. Trebuie să înțeleagă și ei și toată lumea că nimeni nu își riscă libertatea pentru a plăti salarii meritate, de altfel, la Gloria. Faptul că ei merită și trebuie să primească banii ăștia este perfect adevărat, dar faptul că nu am găsit, nici la Oradea și nici la Galați, o procedură de a atribui banii, ne face să ne punem o serie de semne de întrebare", a spus Ovidiu Crețu.

Primarul spune că el nu crede că Primăria Bistrița trebuie să administreze un club de fotbal. "Există o astfel de posibilitate, a unui nou club, dar eu cred că lucrurile sunt foarte complicate. Adică eu nu cred că Primăria sau Consiliul Județean trebuie să aibă clubul lor de fotbal, eu cred că un club de fotbal trebuie să fie în administrare privată și să fie sprijinit de administrațiile publice. Nu a venit nimeni cu o asemenea variantă. Eu aștept, dacă există o asociație, care nu este cea în insolvență și care are echipă care activează, atunci putem să dăm banii. Dar în condițiile de astăzi eu nu pot să dau banii respectivi. Vă dați seama că nu îmi convine situația deloc, m-am întâlnit cu oamenii de acolo, le-am spus că banii îi avem dar o să îi primească numai în condițiile legale", a spus primarul Crețu.

Întrebat dacă crede că Gloria va intra în faliment, primarul spune că nu știe acest lucru. "Eu nu pot să vă spun dacă va intra sau nu în faliment, pentru că nu mă pricep deloc la lucrurile acestea și, după cum știți, m-am ținut departe de aceste lucruri. În afara de a finanța legal o activitate sportivă nu am intrat în zona periculoasă", a mai spus Crețu.

 

Augustin Danci

 | 450 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *