Cine vrea să ajungă pe munți nu se oprește pe dealuri!

Mi-am adus aminte de această maximă din America Centrală atunci când am căutat cauze de neîndeplinire din partea unor sportivi (antrenori, manageri) a obiectivelor în planul performanței.

Firesc că prima justificare ar fi o planificare de obiectiv nereală și neconformă cu condițiile concrete de activitate. Pentru prima dată activitatea umană de anvergură a fost așezată în războiul din Pacific al armatei (flotei) americane. În baza suficientelor informații și a evaluării propriului potențial, statul major a stabilit capacitatea (șansele) de performanță (victorie) asupra inamicului (armata niponă). Cu alte cuvinte, obiectivele de luptă.

Iată deci că și în sport este absolut necesară cunoașterea propriului potențial fizic, moral, material ș.a. pentru a proiecta obiectivul de activitate, drumul de parcurs, precum și optimizarea condițiilor. Proiectarea activității de performanță și în sport este un proces complex. El pornește însă de la obiectiv și calitatea actului de management al activității. Cine își va însuși obiective de modestă valoare, cine nu-și va modela activitatea pregătitoare potrivit cu exigența obiectivului acela va avea și rezultate pe măsură.

Sunt destule dovezi ale unor sportivi care și-au pregătit marea performanță de-a lungul a două-trei cicluri olimpice. Alții au realizat performanța în lupta îndărătnică cu propriile tare fizice. Cei ce au cucerit Everestul și-au antrenat și evaluat posibilitățile pe piscuri mai joase. Niciodată nu s-au oprit, niciodată nu au abandonat. Nu au neglijat nici un amănunt în procesul de pregătire.

Combustia care a întreținut drumul a fost îndrăzneala. Nevoia educată de a învinge, de a fi cel mai bun, de a fi primul. Managementul a fost acela care le-a croit și întreținut drumul spre adevărata performanță. Avem din fericire exemple eclatante de personalități în managementul performanței: Belu, Gyöngyossi, Bozga, Pădureanu, Iuliu Mureșan și alții. Cine va vrea să-i urmeze nu se va mulțumi cu puțin…